Mijlocaşul Răzvan Marin a fost ovaţionat de suporterii lui Standard, în momentul în care a fost schimbat în minutul 89 al meciului pe care echipa din Liege l-a câştigat, duminică, pe teren poropriu, cu scorul de 3-1 (3-0), în faţa formaţiei Waasland-Beveren, în etapa a XIII-a a campionatului belgian de fotbal.
Marin a contribuit la al doilea gol marcat de Standard, în minutul 30, reuşită ce i-a aparţinut lui Paul-Jose M'Poku. Aplaudat cu căldură, românul a fost înlocuit în mintul 89, de Scholz.
Presa belgiană notează că Marin joacă din ce în ce mai bine şi contribuie la rezultatele pozitive ale echipei Standard din ultima perioadă.
"Am simţit fiori reci (n.r. - când a fost schimbat). Pentru asta jucăm fotbal. Suporterii au fost fantastici, ca de fiecare dată. Cu 23.000 de persoane în spatele nostru, asta ne face să ne depăşim", a declarat Marin, pentru dhnet.be.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mijocaşul de 21 de ani afirmă că se simte bine din punct de vedere pshic şi fizic: "Când legi meciurile, încrederea etse întărită din oficiu. Fizic şi psihic, mă simt mai bine ca înainte. Vorbesc des cu antrenorul. Pot să-i vorbesc atunci când lucrurile merg mai puţin bine. Revenirea noastră este rezultatul muncii depuse. Dar şi eu şi colegii mei ne putem îmbunătăţi evoluţiile."
Standard este pe locul 9, la egalitate de puncte, 19, cu formaţiile Mouscron, locul 7 şi Zulte Waregem, locul 6.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: razvan marin, stabdard liege, campionatul belgiei,