Specialiştii se temeau înaintea sezonului de o discrepanţă majoră între Golden State Warriors, Cleveland Cavaliers şi restul echipelor din NBA. Rezultatele de aseară ne arată însă că finalistele de anul trecut au de muncit serios pentru a spera la repetarea performanţelor din stagiunea anterioară.
Cleveland a fost umilită în propria arenă de New York Knicks, scor 95-114, în condiţiile în care Derrick Rose a revenit pe teren.LeBron a făcut un meci bun, cu 16 puncte, 10 recuperări şi 7 assist-uri, însă Tristan Thompson a dezamăgit crunt. În 19 minute petrecute pe parchet, pivotul lui Cavaliers a reuşit doar un singur punct!
Golden State a pierdut cu 107-115 în faţa celor din Detroit. Deşi vedetele Curry, Durant şi Thompson s-au descurcat bine, jucătorii veniţi de pe bancă au dezamăgit la Warriors, în frunte cu Nick Young.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tot aseară, Wizards au reuşit scorul rundei cu Sacramento, 110-83. John Wall a încheiat partida cu 19 puncte, 9 assist-uri şi 2 recuperări. O altă surpriză a fost consemnată în Indiana, acolo unde Pacers au trecut 97-94 de San Antonio.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: golden state, cleveland, nba, sporturi americane, lebron james