Fostul portar al naţionalei feminine de fotbal a SUA, Hope Solo, şi-a anunţat, joi, pe pagina personală de Facebook, candidatura la preşedinţia federaţiei de fotbal din SUA (USSF). În cazul unui succes, ea va deveni prima femeie preşedinte al USSF şi una dintre puţinele conducătoare de federaţie naţională de fotbal din istorie.
"Ştiu exact ce trebuie să facă US Soccer, ştiu exact cum trebuie să fac asta şi am curajul de a face asta. Întotdeauna am fost dispusă la sacrificiu pentru ceea ce cred şi cred că nu este sacrificiu mai mare decât cel de a lupta pentru oportunităţi egale, pentru integritate şi onestitate, mai ales într-o organizaţie ca USSF, care ar putea oferi mai mult comunităţilor noastre", a declarat Solo, în vârstă de 36 de ani.
Potrivit ESPN, fosta jucătoare îndeplineşte condiţia de a fi susţinută de trei membri ai federaţiei. Hope Solo va avea o concurenţă serioasă la alegerile din 10 februarie 2018 şi nu este singura femeie care candidează, Kathy Carter, preşedinte al Soccer United Marketing, fiind şi ea pe listă. Alţi şapte candidaţi s-au înscris până acum în cursa pentru locul ocupat de Sunil Gulati, care a decis să nu mai continue la conducerea forului, după ce naţionala SUA a ratat calificarea la turneul final al Cupei Mondiale din Rusia. Între candidaţi se numără foştii internaţionali Paul Caligiuri, Kyle Martino şi Eric Wynalda.
Data limită pentru depunerea candidaturilor este 12 decembrie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dublă campioană olimpică şi campioană mondială, militantă împotriva discriminării salariale din fotbal, bazată pe sexe, Hope Solo are 202 selecţii în naţionala SUA, între 2000 şi 2016, şi a fost considerată una dintre cele mai bune portăriţe din lume.
Cariera ei a luat sfârşit după ce a fost suspendată şase luni din naţională, pentru că a criticat reprezentativa Suediei, în timpul Jocurilor Olimpice de la Rio. La 12 august 2016, Solo a afirmat că SUA a jucat contra unei "echipe de laşe", după ce americancele au fost eliminate de suedeze, scor 4-3, la loviturile de departajare, în sferturi la JO.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: hope solo, candidatura, sua, fotbal, alegeri,