În continuarea poveştii despre participarea românească la Jocurile Olimpice de iarnă ne vom ocupa de perioada 1968-2014. Astfel, vă invităm să retrăiţi şi momentul obţinerii unei medalii istorice pentru sportul românesc.
Evenimentul s-a petrecut la Jocurile Olimpice din 1968, de la Grenoble. România a înregistrat cel mai reprezentativ succes din istoria participărilor. Ţara noastră a deplasat 30 de sportivi în Franţa, care au concurat la nouă probe.
Singura medalie, de bronz, a fost câştigată de echipajul de bob două persoane, alcătuit din Ion Panţuru şi Nicolae Neagoe. Cei doi boberi deveniseră campioni europeni cu un an în urmă şi vicecampioni europeni înaintea concursului de la Grenoble.
„Locul trei de la Grenoble a fost de fapt locul doi. Locul unu a fost la egalitate cu locul doi, dar regulamentul a spus că suntem pe locul trei, cucerind astfel medalia de bronz. La acea vreme, nu m-am gândit nici o clipă că va rămâne singura medalie din istoria participării României la JO de iarnă. O întâmplare deosebită a avut loc la bobul de patru, tot la Grenoble, acolo unde am fost pe trei până la ultimul echipaj, cel al Elveţiei. Toată lumea mă felicita, dar eu parcă simţeam că voi fi depăşit", povestea Ion Panţuru după acel moment.
Ei au făcut parte şi din echipajul de bob-4 persoane, împreună cu Petre Hristovici şi Gheorghe Maftei, care s-a clasat pe locul patru la olimpiadă. O altă performanţă pentru România a fost locul 7 la ştafeta de biatlon pe distanţa de 4 x 7,5 km.
Participarea la Jocurile Olimpice din 1972 a consemnat o delegaţie mai puţin numeroasă decât cea anterioară. 13 sportivi, numai bărbaţi, au reprezentat România. Aceştia au concurat la patru sporturi: biatlon, bob, patinaj artistic şi schi alpin. Cel mai bun rezultat obţinut de delegaţia României a fost locul 5 obţinut de echipajul de bob - 2 persoane, format din Ion Panţuru şi Ion Zangor. Startul slab al echipei noastre a permis Elveţiei şi Italiei să ne depăşească în cursa pentru bronz.
„A fost mare scandal, spuneau că am făcut ţara de râs terminând pe acest loc. Mai aveau un pic şi ne dădeau afară, aşa mare durere a provocat acel rezultat", a explicat Ion Panţuru. El avea să se revanşeze un an mai târziu cu un bronz mondial.
Un alt loc bun la Jocurile Olimpice din 1972 a fost obţinut de ştafeta masculină la biatlon care s-a clasat pe locul nouă.
Exclusiv masculină a fost şi delegaţia trimisă în 1976, la Innsbruck, in Austria, iar aceasta a fost formată din 32 de sportivi. Cel mai bun rezultat a fost locul al şaptelea, pe care s-a clasat echipa masculină de hochei, aflată în acea perioadă la apogeul ei. Tricolorii au reuşit patru victorii (4-3 cu Austria, 4-3 cu Elveţia, 9-4 cu Bulgaria şi 3-1 cu Japonia) din şase meciuri desfăşurate. O altă clasare în Top 10 a fost obţinută de echipajul de bob-4 persoane s-a clasat pe locul opt.
Tot echipa de hochei a adus cel mai bun rezultat şi la ediţia Jocurilor Olimpice din 1980, la Lake Placid, SUA. Aceasta s-a clasat pe opt, poziţie ocupată şi de echipa de bob patru persoane. Inedit este faptul că echipa de hochei a locuit la Lake Placid într-un penitenciar, care abia fusese construit şi nu era încă inaugurat. Dragoş Panaitescu, Dorel Cristudor, Sandu Mitrofan, Gheorghe Lixandru au alcătuit echipa de bob.
Participarea la Jocurile de iarnă de la Sarajevo, din 1984, a oferit posibilitatea României de a deplasa 19 sportivi (16 bărbaţi şi 3 femei) care au concurat la 6 sporturi (biatlon, bob, patinaj viteză, sanie, schi alpin şi schi fond) cu 19 probe. Cea mai bună performanţă a fost obţinută de boberi, care s-au clasat pe locul 7 la bob-4. A fost singurul Top 10 pentru sportivii noştri.
La ediţia a 15-a a Jocurilor Olimpice, din 1988, de la Calgary, Canada, România a avut 14 sportivi, dar niciunul dintre ei nu a obţinut vreun loc între primii 10.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În 1992, la Albertville, sportul de iarnă românesc a obţinut rezultate mai bune. Este vorba de locul 4, obţinut de echipajul de sanie - 2 persoane (Ioan Apostol şi Liviu Cepoi) şi locul 6 obţinut de Mihaela Dascălu în proba de patinaj viteză pe distanţa de 1.000 m. Pentru sportiva de 22 de ani din Braşov a fost una din cele patru prezenţe la Jocurile Olimpice.
Ştafeta feminină de biatlon 3 x 7,5 km s-a clasat pe locul 10. Echipajul de sanie-dublu, care s-a clasat pe locul 4, a concurat cu o sanie veche Germina, fabricată în fosta RDG şi modificată pentru a-i îmbunătăţi aerodinamica.
În 1994, România a participat la Lillehammer, Norvegia, cu 23 de sportivi la 7 sporturi (biatlon, bob, patinaj artistic, patinaj viteză, sanie, schi alpin şi schi fond). Cele mai bune rezultate obţinute de delegaţia României au fost locul 6 obţinut de echipajul de sanie - 2 persoane (Ioan Apostol şi Liviu Cepoi) şi două locuri 8 obţinute de Mihaela Dascălu în probele de patinaj viteză pe distanţele de 1.500 m şi 3.000 m.
În 1998, Japonia a fost pentru a doua oară gazda Olimpiadei de iarnă, la Nagano, iar dintre cei 17 sportivi români, cea mai bună clasare a fost a Evei Tofalvi, care s-a clasat pe locul 11 în proba de biatlon 15 km.
În 2002, România a trimis la Salt Lake City (SUA) o delegaţie formată din 21 sportivi, dar niciunul nu a obţinut vreo clasare în Top 10. La fel s-a întâmplat şi în 2006, la Torino, unde din delegaţia formată din 25 sportivi, cel mai bun rezultat a fost locul 14, obţinut de Gheorghe Chiper, la patinaj artistic.
În 2010, România a participat la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver, Canada, cu 29 de sportivi, care au concurat la noua sporturi (biatlon, bob, patinaj artistic, patinaj viteză, sanie, schi acrobatic, schi alpin, schi fond şi skeleton). La această ediţie s-a înregistrat prima participare la Jocurile Olimpice de iarnă a unui reprezentant al României în proba de skeleton. Cel mai bun rezultat al delegaţiei României a fost locul 10, la ştafeta feminină de 4 x 6 km, formată din Dana Plotogea, Eva Tofalvi, Mihaela Purdea şi Reka Ferencz.
La ediţia Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014, organizată la Soci, în Rusia, România a deplasat o delegaţie de 24 de sportivi, care au concurat la 8 discipline, fără a obţine vreo clasare în Top 15. Ţara noastră a revenit cu un un orabil loc şapte, la Jocurile Olimpice de la PyeongChang, ocupat de Raluca Strămăturaru.
Aşadar, rămânem cu o singură medalie în această istorie a participărilor la Jocurile Olimpice de iarnă şi perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare.
articol scris de Pompiliu Constantin
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romania, centenar, singura medalie romania jo iarna, medalie romania jo iarna, medalie romania bob