Simona Halep s-a întors acasă, după ce a fost eliminată de Agnieszka Radwanska, în turul al treilea la Miami Open şi este gata să înceapă pregătirile pentru FedCup.
Tenismena din România recunoaşte că aventura sa americană nu a fost una prea reuşită, dar spune că se va antrena mai mult pentru rezultate mai bune în viitor.
”Nu a fost prea reuşită pentru că nu m-am antrenat. N-am fost pregătită fizic de aceea şi rezultatele slabe, dar a fost ok, nu pot să mă plâng şi nici nu o să dramatizez. O să muncesc mai mult şi o să fie bine”, a declarat Simona Halep.
FOTO: Simona Halep s-a întors din SUA cu un herpes pe buza de sus
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Numărul 1 WTA spune că nu are de gând să facă pauză. ”Nu. Am avut destulă pauză. Chiar de mâine o să încep să mă antrenez. Sunt obosită de pe drum, dar în rest sunt ok”.
”Abia aştept să joc pe zgură. Am avut rezultate bune anul trecut. Merg cu încredere, dar vedem ce va fi. Nu simt nicio presiune. Nici presiunea punctelor nu o am pentru că am făcut treabă bună în Australia. Nu mă gândesc deloc la asta. Vreau să mă antrenez să fiu pregătita fizic aşa cum trebuie să fiu şi să joc ce ştiu eu să joc”, a mai spus Halep.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, tenis, revenire in tara, wta,