Naţionala României a plecat în Muntenegru, pentru duelul decisiv din Liga Naţiunilor, iar Răzvan Burleanu a ţinut să respingă zvonurile care îl anunţau pe Hagi drept viitorul selecţioner.
Cosmin Contra are postul sigur la echipa naţională, indiferent de rezultatul partidei cu Muntenegru. Răzvan Burleanu a negat negocierile cu Gică Hagi şi a explicat faptul că selecţionerul Contra se bucură de susţinerea totală a Federaţiei.
”În niciun caz nu am discutat cu Hagi şi cred că am încercat să vă obişnuiesc în aceşti patru ani, chiar dacă e o chestiune atipică pentru fotbalul românesc, că atât timp cât suntem sub contract cu un antrenor niciodată nu vom vorbi cu un alt antrenor. Ba mai mult decât atât, în ceea ce îl priveşte pe Cosmin, el se bucură de toată încrederea şi de toată susţinerea noastră.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
V-am spus, lucrurile arată bine astăzi la echipa naţională, arată bine şi la tineret, după cum vedem sunt jucători tineri pe care, în momentul de faţă, îi avem la nivelul primei reprezentative şi atunci când intră o fac bine. Lucrul ăsta nu face decât să ne dea foarte multă speranţă pentru viitor şi în acelaşi timp să putem să construim pentru că ne dorim ca aceste rezultate bune să devină o constantă în fotbalul românesc”, a spus Răzvan Burleanu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.