You are here:

Florin Prunea, nicio şansă să revină la Iaşi! Ce a câştigat de fapt în instanţă fostul oficial al moldovenilor

Florin Prunea, nicio şansă să revină la Iaşi! Ce a câştigat de fapt în instanţă fostul oficial al moldovenilorgalerie foto

Poli Iași

Comentarii

Contractul lui Florin Prunea, care expira pe 23 iulie 2017, a fost reziliat unilateral de Consiliul Director al clubului în luna iunie a anului trecut.

“Procesul pe care l-am intentat celor care mi-au reziliat în mod abuziv contractul de muncă a ajuns la final. Am câştigat la Tribunal, pe 4 decembrie se dă verdictul final, la Curtea de Apel Bucureşti. Voi respecta deciziile instanţei. Dacă se va decide să revin în funcţia de preşedinte executiv al Politehnicii, a doua zi voi fi la Iaşi!”, a declarat Prunea pentru ziaruldeiasi.ro. Din CD al clubului făcea şi face parte Adrian Ambrosie, care s-a instalat în funcţia de preşedinte în locul lui Prunea.

Se pare însă că Florin Prunea nu are şanse să revină la Iaşi în funcţia de preşedinte al clubului.

Fostul internaţional român a câştigat în această fază, doar sumele aferente până când îi expiră contractul (perioada determinată) echivalentul a 18000 RON (*suma de bani care i se cuvenea lui Prunea pentru că făcea parte din Comitetul Executiv al FRF la care se adaugă salariul său)

Fostul oficial al moldovenilor şi-ar fi propus practic să-şi transforme contractul la Iaşi, de pe perioadă determinată în contract pe perioadă nedeterminată, detaliu pe care l-a cerut de altfel şi în instanţă.

Este vorba de aceeaşi solicitare pe care a făcut-o şi clubului Dinamo la negocierile purtate cu gruparea din Ştefan cel Mare. Prunea a cerut un contract pe perioadă nedeterminată şi la formaţia patronată de Ionuţ Negoiţă, asigurat printr-o clauză uriaşă în cazul în care Dinamo ar fi dorit să-l concedieze.

Sentinţa finală în cazul Florin Prunea se va da la Curtea de Apel. 

Afla mai multe despre: poli iasipruneascandalprobleme 

viewscnt
Articole similare