De obicei, tatuajele simbolizează, de cele mai multe ori, lucruri deja întâmplate sau, după caz, reprezintă momente importante sau oameni apropiaţi pentru cei care decid să se deseneze permanent. Există însă un fan din Anglia care îşi face tatuaje din dorinţa de a ”forţa” astrele să lucreze în favoarea echipelor sale.
Numai că strategia nu prea funcţionează! Ba chiar nu funcţionează deloc! Jamie Richardson este fan declarat al lui Leeds şi a vrut să-i motiveze pe fotbalişti cu un tatuaj special: ”Leeds 2019 Championship Playoff Winners” şi-a scris bărbatul pe corp. Numai că formaţia sa preferată a ratat calificarea şi va juca şi sezonul viitor în liga a doua din Anglia.
Dar Jamie nu e la prima ispravă. La Campionatul Mondial din Rusia, convins că Anglia va câştiga trofeul, omul şi-a tatuat Cupa Mondială şi a scris ”Anglia Campioană Mondială”. Englezii au făcut un turneu final senzaţional, dar aventura lor s-a oprit în semifinale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Nu îmi pare rău. Am avut cel mai bun turneu final după foarte mulţi ani, iar tatuajul meu a avut efect. Când am ales să fac tatuajul cu Leeds am mers în acelaşi loc şi i-am zis celui care m-a tatuat că am nevoie de aceeaşi magie”, a spus Jamie, după cum scrie Daily Mail.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: suporter, leeds, tatuaj, anglia, cupa mondiala