You are here:

Motivul pentru care Florin Tănase nu a fost titular în derby-ul cu CFR Cluj! De la ce a pornit conflictul cu Gigi Becali

Motivul pentru care Florin Tănase nu a fost titular în derby-ul cu CFR Cluj! De la ce a pornit conflictul cu Gigi Becali galerie foto

FCSB

Comentarii

Absenţa lui Florin Tănase (24 de ani) a reprezentat marea surpriză a lui Bogdan Vintilă în derby-ul cu CFR Cluj. Decarul "roş-albaştrilor" a intrat pe parcursul meciului, iar la final a fost criticat în termeni duri de către finanţatorul Gigi Becali.

Aparent, motivul de la care a pornit conflictul dintre Gigi Becali şi Florin Tănase este faptul că fotbalistul s-a crezut "manager" la vicecampioana României. Potrivit Fanatik, Tănase trebuia să fie titular duminică seară pe Arena Naţională, însă Vintilă a fost forţat să nu îl mai folosească de la primul fluier al arbitrului. 

Tănase ar fi trebuit să joace în banda dreapta a atacului lui FCSB, însă decarul a vrut să joace în partea stângă, iar Florinel Coman să fie mutat în dreapta. Imediat ce Gigi Becali a aflat cerinţa lui Tănase, s-a enervat şi i-a transmis lui Vintilă să îl pună pe bancă pe capriciosul fotbalist. Inconstanţa de pe banca tehnică a celor de la FCSB şi desele intervenţii ale patronului l-au transformat pe Tănase într-unul dintre cei mai polivalenţi jucători din lotul "roş-albaştrilor". În acest sezon el a jucat pe nu mai puţin de patru posturi: extremă stânga, extremă dreapta, atacant şi mijlocaş central.

  • 1 gol şi 1 assist a reuşit Tănase în acest sezon din Liga 1
  • 3 milioane de euro este cota fotbalistului în vârstă de 24 de ani 

Drept urmare, Adrian Popa, care încă nu se află la 100%, a fost titularizat în locul lui Tănase, iar acesta a fost introdus abia în repriza a doua, atunci când Mihai Pintilii nu a mai putut continua. Cum a arătat primul "11" al lui Vintilă în meciul cu CFR: Bălgrădean - Creţu, Cristea, Planic, Panţîru - Popescu, Pintilii, Oaidă - Ad. Popa, Tsoumou, Fl. Coman. 

GIGI BECALI L-A DESFIINŢAT PE TĂNASE DUPĂ MECI

"Nu ştiu ce se întâmplă cu el. Parcă e aerian. Nu e pe teren. Parcă e pe altă planetă!", a declarat Gigi Becali, la finalul meciului. Evoluţia mijlocaşului ofensiv venit de la Viitorul a fost una modestă şi nu a contribuit cu nimic substanţial la jocul ofensiv al "roş-albaştrilor", care au reuşit doar o remiză cu liderul campionatului. 

RĂSPUNSUL LUI TĂNASE PENTRU BECALI 

Decarul de la FCSB a părut letargic la flash interviul de după meci şi nu a vrut să comenteze foarte mult declaraţiile făcute de Gigi Becali după FCSB - CFR Cluj 0-0: "Nu îţi pică bine criticile, dar suntem obişnuiţi". Totodată, el nu a dorit să ofere amănunte despre motivul pentru care nu a fost folosit încă din primul minut de Bogdan Vintilă: "Asta a fost decizia antrenorului".

Mai ai câteva secunde? Vezi şi postările de pe Instagram Telekom Sport!

Afla mai multe despre: tanasebecalifcsb 

viewscnt
Articole similare