Gabi Tamaş spune că ar răspunde prezent în cazul în care ar fi confocat la naţională pentru ”dubla” cu Suedia şi Spania, însă nu pare foarte nici el convins de cele spuse, deoarece s-a contrazice în aceeaşi frază: ”mi-am cam luat gândul”.
”Este o dublă importantă, am văzut că au puţine probleme, dar eu zic că au jucători de unde să aleagă, au fundaşi în ţară care ar putea să-i ajute.
Vă daţi seama că îmi doresc şi dacă sunt convocat, pun umărul, cum am făcut de fiecare dată. Dar şansele la mine la echipa naţională cred că s-au diminuat. S-au diminuat pentru că nu am mai fost chemat şi deja mi-am cam luat gândul de la echipa naţională.
De la Federaţie am vorbit cu domnul Stoichiţă acum câteva etape, în rest cu nimeni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Viaţa merge înainte, generaţiile se schimbă, vin cei tineri din spate şi trebuie să le acorde şi lor o şansă”, a spus Gabi Tamaş la Telekom Sport.
În luna noiembrie, ”tricolorii” vor disputa două meciuri, ultimele din preliminariile EURO 2020.
• România – Suedia, 15 noiembrie, ora 21:45, Arena Naţională (Bucureşti)
• Spania – România, 18 noiembrie, ora 21:45, Wanda Metropolitano (Madrid)
CLASAMENT GRUPA F
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gabi tamas, echipa nationala