You are here:

"Bombardierul" Ion Pascu a intrat în cuşcă cu marele Connor McGregor. Urmează o luptă încendiară la începutul anului viitor

"Bombardierul" Ion Pascu a intrat în cuşcă cu marele Connor McGregor. Urmează o luptă încendiară la începutul anului viitorgalerie foto

Alte sporturi

Comentarii

Cel mai valoros luptător de MMA (arte marţiale mixte) din România, Ion Pascu, a păşit din nou în cuşcă alături de celebrul luptător irlandez Connor McGregor. Constănţeanul i-a fost partener de antrenament, în încercarea de a-i reda lui McGregor forma de altă dată.

Nu este prima dată când "Bombardierul" Ion Pascu se antrează alături de vedeta UFC. A mai făcut-o de-a lungul celor trei ani de zile de când se pregăteşte în ţara natală a lui McGregor, Irlanda. În tot acest timp, Ion Pascu a făcut pasul către Bellator, una dintre cele mai importante competiţii de MMA, cu şanse mari de a lupta în viitor în UFC, locul unde se strâng cei mai valoroşi sportivi de MMA.

 

Connor McGregor revine după înfrângerea istorică suferită în faţa rusului Khabib Nurmagomedov, în repriza a patra, în care a şi pierdut titul mondial UFC. Dacă Ion Pascu nu i-a purtat noroc înaintea confruntării cu Nurmageomedov, de data aceasta românul va încerca să-l "bage în priză" pe McGregor pentru lupta cu americanul Donald Cerrone, de pe 18 ianuarie 2020, în gala UFC 246.

Specialiştii susţin că McGregor se pregăteşte atent pentru meciul revanşă cu rusul Khabib Nurmagomedov. O nouă luptă între cei doi pare inevitabilă, mai ales din punct de vedere financiar. Cotele celor doi sportivi sunt la înălţime, iar o nouă încleştare între cei doi i-ar umple de bani.

Imaginile cu Connor McGregor şi Ion Pascu au fost postate pe contul personal de Facebook al luptătorului irlandez. Acesta prezintă o înfăţişare inedită, neîngrijită, ce ne demonstează că imaginea nu mai contează, acolo unde ambiţia de revanşă este uriaşă.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: ufcpascu 

viewscnt
Articole similare