FCSB n-a mai câştigat un titlu în Liga I din 2015, când antrenorul echipei patronate de Gigi Becali era Constantin Gâlcă, iar acum roş-albaştrii sunt la şase puncte în spatele liderului CFR Cluj, care are şi un meci mai mult disputat.
Fără trofeu din 2015, Gigi Becali nu vrea să mai audă de un nou eşec în acest sezon. După un start dezamăgitor în actuala stagiune, când roş-albaştrii se aflau chiar pe ultima poziţie în clasament după primele şapte etape, FCSB şi-a revenit, iar acum se luptă cu şanse reale la titlu.
Nemulţumit de strategia care a făcut ca echipa pregătită acum de Bogdan Argeş Vintilă să nu mai câştige un titlu în Liga I din 2015, Gigi Becali a decis să investească sume importante de bani în crearea unei academii capabile să scoată jucători de calitate pe bandă rulantă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FCSB, şase dintr-o lovitură. Transferuri pe bandă rulantă pentru FCSB
Astfel, patronul celor de la FCSB a pus la punct baza de pregătire din Berceni, unde se antrenează şi echipa mare a roş-albaştrilor, iar în ultimele sezoane a transferat cei mai buni tineri jucători din toată ţara. Evident, Gigi Becali speră ca, în viitorul apropiat, să promoveze tineri din propria academia şi să nu mai aducă jucători pe sume uriaşe de bani de la FC Viitorul.
La finalul săptămânii trecute, latifundiarul din Pipera a dat o nouă lovitură şi a întărit loturile de copii şi juniori cu jucători de mare calitate din toată ţară. Chiar Gigi Becali a declarat: "Să ştiţi că am mai luat alţi şase jucători".
Dacă patru dintre aceştia au până în 15 ani, ultimii doi pot face pasul foarte curând către echipa mare a roş-albaştrilor. Dragoş Jişa va împlini 17 ani în luna mai a acestui an, este portar şi a fost adus de la Sticla Arieşul Turda. Momentan, Jişa va fi folosit la echipele de juniori ale roş-albaştrilor şi va fi o soluţie şi pentru echipa secundă a roş-albaştrilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cel de-al doilea nume important ademenit de oficialii clubului să semneze cu FCSB este Cătălin Vaida, un atacant de mare perspectivă adus de la FC Ardealul Cluj Napoca, echipa care i-a lansat în fotbalul mare şi pe Vlad Chiricheş sau pe Alexandru Maxim. Vaida are 18 ani şi a evoluat până acum la naţionalele de juniori ale României.
- Citește și
- Transfer de TOP pentru Laurenţiu Reghecampf. Şeicii îi fac toate poftele şi i-au adus un jucător cu 10 selecţii pentru naţionala Germaniei
- Revine Florin Costea la Craiova lui Adrian Mititelu? Ce răspuns a dat fostul jucător de la FCSB şi CFR Cluj
- Le-a refuzat pe Manchester City şi United pentru că vrea la Barcelona. Super starul care e gata să spună DA campioanei Spaniei
- Antrenorul de la Ajax a dat cărţile pe faţă în privinţa lui Ianis Hagi: "Are calităţile necesare pentru a juca aici"
Afla mai multe despre: gigi becali, fcsb, steaua