Nu mai este niciun secret, Cristian Bălgrădean a semnat cu CFR Cluj şi va evolua sub comanda lui Dan Petrescu din vară.
Gigi Becali vrea să-l aducă pe Florin Niţă înapoi la FCSB
Conform Sport.ro, Gigi Becali este gata ”să-l repatrieze” în vară pe Florin Niţă, unul dintre cei mai buni portari ai roş-albaştrilor din ultimii ani. Niţă este de acord şi el să revină la formaţia sa de suflet, explicând deja într-un interviu anterior că ”în România va juca doar pentru FCSB”.
Florin Niţă (32 de ani) a plecat de la FCSB în 2018, atunci când Sparta Praga a plătit pentru el 2 milioane de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Portarul român a apărat în 54 de partide pentru gruparea cehă şi a lăsat o impresie bună, dar momentan este decis să plece de la Sparta Praga, iar FCSB pare o opţiune cât se poate de serioasă.
Pentru FCSB, Niţă a evoluat în 117 meciuri în cele 5 sezoane petrecute la formaţia la care a crescut. El a fost adus de la Chiajna de către Laurenţiu Reghecampf. În tricoul roş-albaştrilor, Niţă a cucerit de două ori titlul de campion al României, Cupa României, două Cupe ale Ligii şi Supercupa României. În 2016-2017 a fost declarat cel mai bun portar al Ligii 1.
Momentan, Gigi Becali a anunţat cine îi ia locul lui Cristi Bălgrădean în poartă, după ce acesta a semnat cu CFR Cluj. Titular va fi Andrei Vlad, iar al doilea portar va fi Toma Niga, cel care are deja câteva meciuri în Liga 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Toma Niga a fost transferat de FCSB în vara lui 2017, de la Foresta Suceva, când a plătit doar 30.000 de euro. De atunci, acesta a fost împrumutat la Clincenli şi Hermannstadt, însă la începutul acestui sezon a revenit la FCSB şi a fost păstrat în lot. Niga a debutat deja în Liga 1, când juca pentru Hermannstadt, iar în liga secundă a apărat în 64 de meciuri.
Până acum, Niga a jucat mai mult pentru echipa secundă şi avut câteva apariţii ca rezervă la meciurile din Liga 1. După ce Bălgrădean a semnat cu CFR Cluj, portarul în vârstă de 22 de ani va face parte din lotul pentru play-off-ul Ligii 1, unde va fi rezerva lui Andrei Vlad.
Afla mai multe despre: florin niţă, bălgrădean, fcsb, gigi becali