You are here:

E bătaie mare pe semnătura lui Răzvan Lucescu. Antrenorul român, dorit insistent de două cluburi din Europa. Negocieri cu o echipă din Serie A

E bătaie mare pe semnătura lui Răzvan Lucescu. Antrenorul român, dorit insistent de două cluburi din Europa. Negocieri cu o echipă din Serie Agalerie foto
Comentarii

Răzvan Lucescu a preferat să nu mai preia nicio echipă în actualul sezon, după despărţirea din luna februarie de Al Hilal, însă acum antrenorul român este dorit de două cluburi importante din fotbalul european.

Răzvan Lucescu a scris istorie pe banca lui PAOK, unde a cucerit de două ori Cupa Greciei şi titlul mult aşteptat de fanii din Salonic, în 2019. Astfel, antrenorul român este dorit acum de echipa care i-a luat campionatul în 2018, AEK Atena.

Sub comanda lui Manolo Jimenez, AEK Atena n-are parte de cele mai bune evoluţii în actuala stagiune. Echipa lui Ionuţ Nedelcearu este pe locul 4 în campionatul Greciei şi este în pericol să rateze chiar o calificare în sezonul următor al cupelor europene, astfel că oficialii clubului vor să-l aducă de urgenţă pe banca tehnică pe Răzvan Lucescu.

Însă marea problemă a conducătorilor lui AEK este că antrenorul român este dorit insistent de o echipă din Serie A. Conform presei din Grecia, Răzvan Lucescu negociază cu un club din prima ligă a fotbalului italian, iar dacă mutarea nu se va concretiza, atunci antrenorul de 52 de ani o va prelua pe AEK Atena.

"Următoarele 24 de ore sunt cruciale. Asta pentru că Lucescu are o întâlnire cu un club din Italia, pentru a putea vedea dacă poate lucra în Serie A. Dacă discuţiile nu vor merge bine, atunci AEK va fi favorită să îl aducă pe antrenorul român, cu care a negociat şi în 2017”, scrie Enwsi.gr.

De altfel, în luna februarie, Răzvan Lucescu a mai fost în discuţii cu o echipă din Serie A. Parma, unde sunt legitimaţi şi românii Valentin Mihăilă şi Dennis Man, a vrut să îl aducă pe banca tehnică pe antrenorul român, însă mutarea nu s-a concretizat.

În vârstă de 52 de ani, Răzvan Lucescu este liber de contract după despărţirea de Al Hilal, alături de care a câştigat Liga Campionilor Asiei, în noiembrie 2019

Afla mai multe despre: razvan lucescu 

viewscnt
Articole similare