Larisa Iordache s-a calificat, duminică, în finală la bârnă, chiar dacă a suferit o accidentare la aterizarea de pe aparat, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Telekom Sport a aflat în exclusivitate în urmă cu câteva minute verdictul RMN-ului făcut de campioana noastră, iar veştile sunt cât se poate de bune: Larisa Iordache va putea evolua în finală!
Campioana noastră va avea totuşi nevoie de trei zile de pauză în urma unei entorse: ”Acum am ieşit de la RMN. E vorba de o entorsă metatarsiană, dar Larisa face finala. Va avea nevoie de trei zile de pauză” ne-a confirmat în exclusivitate, antrenorul Cristi Moldovan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Larisa Iordache a fost notată cu 14.133, însă a trecut prin mari emoţii după ce s-a lovit în zona gleznei stângi la aterizare, zonă bandajată şi protejată încă după multiple operaţii la tendonul ahilian. Gimnasta tricoloră a fost îngrijită rapid de echipajul medical al competiţiei şi şi-a revenit pentru finală, în pofida unor dureri persistente.
Larisa Iordache are în palmares o singură medalie olimpică, bronz cu echipa, la JO din 2012. În finala de la bârnă de atunci s-a clasat pe locul 6 (nota 14.200).
autor: Răzvan Ionaşcu
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: larisa iordache, cristi moldovan