You are here:

Ultima mutare din Liga 1. A devenit, la 22 de ani, conducătoarea clubului din România cu un obiectiv infernal în acest sezon. Ce spune despre fotbal | GALERIE FOTO

Ultima mutare din Liga 1. A devenit, la 22 de ani, conducătoarea clubului din România cu un obiectiv infernal în acest sezon. Ce spune despre fotbal | GALERIE FOTOgalerie foto

Superliga

Comentarii

Ultima venire în managementul unui club din Liga 1 a fost confirmată. Agenta Anamaria Prodan a anunţat că fiica sa, Rebecca Prodan Dumitrescu, în vârstă de 22 de ani, a ajuns în conducerea Academicii Clinceni, club cu un obiectiv infernal în acest sezon.

Rebecca Prodan Dumitrescu a ajuns, la 22 de ani, în conducerea Academicii Clinceni

În urmă cu câteva săptămâni, Anamaria Prodan s-a implicat la Academica Clinceni, clubul de pe ultimul loc din Liga 1, care trece printr-o perioadă grea, din punct de vedere sportiv şi financiar. 

Telekom Sport a anunţat cine este unul dintre investitorii sosiţi la Academica Clinceni, iar numărul persoanelor care au venit lângă clubul din Ilfov s-a mărit în perioada imediat următoare. 

Anamaria Prodan e una dintre persoanele care susţin financiar clubul, în timp ce în acte figurează fiica sa, Rebecca Prodan Dumitrescu. Strategia aplicată nu e nouă, întrucât cele două au activat în aceeaşi formulă şi la Hermannstadt, club retrogradat din Liga 1 la finalul sezonului trecut.

La acel moment, agenta era deja retrasă de la clubul din Sibiu. 

"Nu sunt eu acolo (n.r. - la Academica Clinceni), acolo e Rebecca, fata mea. Ea este pe partea asta de management şi o să o ajut şi cu Clinceni. Acolo este păcat ca echipa asta să se ducă în Liga 2 şi e păcat să se desfiinţeze, pentru că se îndreaptă către chestia asta", a declarat impresara. 

În urmă cu două săptămâni, presa din Italia anunţa primele trei transferuri pe care le face Academica Clinceni prin Anamaria Prodan. 

Galerie foto cu Rebecca Prodan Dumitrescu

Ce spunea Rebecca Prodan Dumitrescu după ce a ajuns la Hermannstadt

Fiica impresarei Anamaria Prodan e susţinătoare a clubului Arsenal şi doreşte să ducă mai departe tradiţia familiei sale în fotbal.

"Încet, încet, noi, cei patru fraţi, trebuie să ducem mai departe micul imperiul pe care părinţii nostru l-au construit de la zero. Fotbalul aduce atâta bucurie… Nu sunt nici prima, nici ultima femeie în structura de conducere a unui club de fotbal. Noi, ca familie, respirăm fotbal şi în general sport", a declarat Rebecca Prodan Dumitrescu, pentru Fanatik, în 2020. 

Noua conducătoare a Academicii Clinceni va avea o misiune grea în acest sezon. Echipa antrenată de Falub e pe ultimul loc în Liga 1, cu 11 puncte, după 21 de etape. 

Galerie foto cu Rebecca Prodan Dumitrescu

 Galerie foto

Afla mai multe despre: rebecca prodanfiica anamaria prodananamaria prodanacademica clinceniacademica clinceni finanator 

viewscnt
Articole similare