În urmă cu un an, după ce impresiona odată cu venirea în Bănie, Mihai Rotaru le promitea fanilor că avea să achite clauza de cumpărare definitivă a lui Lyes Houri (26 de ani), însă jucătorul a plecat de la Universitatea Craiova în această vară.
Sosit pentru prima dată în România în 2018, când semna cu Viitorul Constanţa, Lyes Houri a reuşit să îi aducă lui Gică Hagi un profit de un milion de euro, după ce venise la club liber de contract.
După un an şi jumătate petrecut pe litoral, MOL Fehervar se angaja să plătească actualei Farul o sumă cu şase zerouri pentru francez, iar acesta avea să mai petreacă tot un an şi jumătate în Ungaria.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Impresionată de ce văzuse din partea lui Houri, Universitatea Craiova l-a repatriat pe fostul jucător al Viitorului în vara trecută, sub formă de împrumut, cu clauză opţională de cumpărare.
După un început strălucit în Bănie, Mihai Rotaru le-a promis fanilor olteni că va plăti aproape 700.000 de euro pentru a face şederea lui Houri în Bănie definitivă, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.
”Houri, da, o să îl luăm definitiv. Undeva la 100.000 de euro (n.r. suma pe care a plătit-o pentru împrumut). Tocmai din acest motiv am plătit mai mult.
Suma de transfer este undeva la 500.000 de euro. O să activăm clauza de transfer. Cu totul undeva la 600.000 - 700.000 de euro ne costă”, spunea atunci Rotaru, pentru Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Patronul Universităţii Craiova a fost nevoit să îşi încalce cuvântul după ce francezul a suferit o accidentare gravă, care l-a ţinut în afara gazonului aproape un an.
Mihai Rotaru şi-a încălcat cuvântul! Transferul de 700.000 € promis fanilor nu a mai avut loc
Ultimul meci oficial disputat de Lyes Houri venise chiar în tricoul Craiovei, în victoria din sferturile Cupei României, împotriva celor de la CSO Filiaşi, în decembrie 2021.
De atunci, francezul nu mai evoluase în nicio partidă oficială, dar şi-a marcat revenirea pe teren duminică, în tricoul echipei secunde a lui MOL Fehervar.
Mijlocaşul central a revenit la formaţia ”mamă” după expirarea împrumutului său şi urmează să petreacă acest sezon în Otp Bank Liga.
Practic, într-un an, Houri a ajuns de la a fi dorit de Universitatea Craiova, care era dispusă să se despartă de 600.000 - 700.000 de euro pentru serviciile sale, la a evolua în liga a treia maghiară.
Desigur că mijlocaşul central va mai juca la echipa secundă doar până când se va recupera, urmând apoi să revină alături de lotul ”mare” al lui MOL Fehervar.
- Citește și
- Variantă bombă pentru Edi Iordănescu! Starul lui FC U Craiova aşteaptă convocarea la echipa naţională a României: ”Ar fi o mare onoare”
- Postul lui Nicolae Dică, ”în pericol” după un nou rezultat negativ! Remiza cu Voluntari l-ar putea costa: ”Am zis că va avea viaţă grea” | EXCLUSIV
- Anunţul momentului la Rapid! Vestea pe care o aşteptau toţi fanii giuleşteni: ”S-a întors la treabă”
Afla mai multe despre: lyes houri