Dan Petrescu (54 de ani) este pe picior de plecare de la CFR Cluj, în urma rezultatelor modeste obţinute în acest sezon. Atât conducerea, cât şi tehnicianul au ajuns să fie nemulţumiţi de actuala situaţie a clubului, iar discuţia decisivă în privinţa viitorului ”Bursucului” va avea loc marţi.
În urma unui debut de sezon modest, conform standardelor setate de CFR Cluj în ultimii ani, conducerea campioanei ia serios în calcul să îl înlocuiasă pe Dan Petrescu.
”Bursucului” i s-a tot scandat 'demisia' la ultimele meciuri şi a răbufnit pe ultima conferinţă de presă, atacând mai mulţi oameni din club.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marius Bilaşco a recunoscut că o discuţie va avea loc între Petrescu şi patronul Nelu Varga, marţi, pentru a stabili dacă mai are vreun rost să continue colaborarea.
La momentul actual, ”Bursucul” este aproape plecat din Gruia, iar numai o răsturnare surprinzătoare de situaţie l-ar mai putea ţine mai mult timp în Gruia.
Potrivit Fanatik, conducerea campioanei deja i-a găsit un înlocuitor lui Dan Petrescu. Planul lui Varga ar fi de a îl readuce pe Cosmin Contra (46 de ani) în Liga 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fostul selecţioner este liber de contract după ce a ratat incredibil titlul în Arabia Saudită, alături de Al Ittihad.
CFR Cluj i-a găsit înlocuitor lui Dan Petrescu
Invitat în studioul Orange Sport, Basarab Panduru a recunoscut că ar fi dornic să îl revadă pe Contra în Liga 1, deşi a punctat că nu ştie dacă CFR este destinaţia potrivită pentru el.
În plus, fostul ”tricolor” a sugerat că, odată cu plecarea din Gruia, Dan Petrescu ar putea fi contactat din nou de FRF pentru a prelua echipa naţională, în cazul în care Edi Iordănescu nu mai continuă ca selecţioner după meciurile cu Finlanda şi Bosnia.
”Nu mi se pare normal să plece Petrescu. El a jucat mereu acelaşi fotbal, să vină cineva să spună că nu e mulţumit de fotbalul pe care îl joacă nu mi se pare corect.
Eu m-am mirat totuşi că lumea e foarte supărată pe stadione, nu numai pe Petrescu. Am văzut că lumea strigă şi la Petrila încă din minutul 1.
Dar am văzut Contra un mare favorit să il inlocuiască pe Petrescu, aş vrea să revină în campionat, dar nu la CFR.
Dar mă gandesc că e bine şi pentru el, poate pentru naţională, pentru că sunt două meciuri şi după se poate întâmpla ceva.
Repet, nu ştiu, dar parcă se leagă totul”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
Ultima echipă pe care a pregătit-o Cosmin Contra a fost Dinamo, la începutul sezonului 2020/2021, venind la club odată cu Pablo Cortacero.
- Citește și
- Mirel Rădoi, concluzii după succesul cu FCSB: "E plăcută victoria pentru că sunt la Craiova, dar nu sunt într-o poziţie fericită. Diferenţa de scor putea fi mai mare"
- OFICIAL | Brighton are un nou antrenor. Fost jucător al lui CFR Cluj, numit în locul lui Graham Potter
- Meci de infarct pentru Răzvan Lucescu în Grecia. PAOK, egalată în minutul 90+13!
Afla mai multe despre: dan petrescu