La Piteşti a fost inaugurată o nouă arenă, care a costat în jur de 22 de milioane de euro.
Începând cu 8 decembrie, iubitorii sportului din Piteşti se pot bucura de o nouă arenă. Construcţia a costat aproximativ 22 de milioane de euro şi este printre cele mai moderne din ţară.
Arena a fost inaugurată cu mare fast, în cadrul unui eveniment la care au participat personalităţi precum Mihai Covaliu (preşedintele COSR), toată echipa de fotbal a lui FC Argeş, primarul oraşului sau ministrul Dezvoltării.
S-a inaugurat Piteşti Arena, cea mai modernă sală polivalentă din ţară
Până când vor vedea un nou stadion in oraşul lor, iubitorii sportului din Piteşti se pot bucura de o nouă sală polivalentă, ultramodernă, care a costat aproximativ 22 de milioane de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Arena are 4.200 de scaune şi 220 de locuri de parcare şi este adaptată pentru a fi organizate aici competiţii precum baschet, handbal, volei, evenimente culturale, târguri, expoziţii etc.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO CU PITEŞTI ARENA!
Imediat după inaugurare, prima competiţie care s-a desfăşurat aici a fost o competiţie de karate, Campionatul Naţional de Karate Asihara.
Construcţia noii săli polivalente din Piteşti a început în urmă cu doi ani şi a fost în mare parte finanţată de Compania Naţională de Investiţii.
”Aceste facilităţi pentru sport, această infrastructură sportivă este în picioare, este aici, s-a inaugurat azi (n.r. ieri). Ştiu că se va inaugura şi bazinul de înot, se va face şi stadionul ”Nicolae Dobrin”, care este acel ”must”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu vreau să pun presiune, dar sunteţi dator (n.r. către primar) să-l realizaţi. Toţi piteştenii, toţi argeşenii merită din plin această susţinere pentru sport, pentru tot ceea ce poate organiza ca şi sport în această parte a ţării”, a spus Mihai Covaliu, preşedintele COSR.
”Azi (n.r. ieri) am avut o zi de nici acum nu mi-am revenit de ceea ce am văzut aicea. Merita şi Piteştiul, pentru că era într-un con de umbră, dar domnul primar a făcut echipă, stadion, sală şi merităm. Oraşul Piteşti este în tradiţii de acum 50 de ani. Aţi vazut cum s-a discutat de Dobrin de acum 50 de ani”, a spus Gica Dobrin, legendarului Nicolae Dobrin.
Afla mai multe despre: pitesti arena