You are here:

Universitatea Craiova, aproape de al treilea transfer al iernii! Fotbalistul din Superligă, în ”discuţii avansate” cu oltenii: ”Eu cred că va pleca un jucător”

Universitatea Craiova, aproape de al treilea transfer al iernii! Fotbalistul din Superligă, în ”discuţii avansate” cu oltenii: ”Eu cred că va pleca un jucător”galerie foto
Comentarii

Universitatea Craiova este aproape de a rezolva al treilea transfer din această iarnă. Oltenii se află de mai mult timp în negocieri cu un club din Superligă, iar mutarea este aproape de a fi perfectată, a dezvăluit chiar oficialul clubului care urmează să îşi piardă jucătorul.

Universitatea Craiova visează să readucă titlul în Bănie pentru prima dată după 1991, dar, până acum, oltenii au eşuat an de an să pună mâinile pe trofeu.

O multitudine de antrenori, atât bine cotaţi, cât şi mai slab cotaţi, s-au perindat prin Bănie, dar niciunul dintre aceştia, nici măcar Victor Piţurcă sau Laurenţiu Reghecampf, nu au reuşit să câştige campionatul.

Cu Eugen Neagoe pe banca tehnică, nu nume mult mai puţin sugestiv decât majoritatea predecesorilor săi, Craiova speră să pună capăt ”secetei” de titluri din Bănie.

”Sunt discuţii foarte avansate”

Pentru a îşi îndeplini obiectivul, conducerea a fost de acord să îi rezolve mai multe transferuri noului antrenor şi a adus deja doi noi fotbalişti la club în această perioadă de mercato.

Acestora are şanse mari să li se alăture şi Jair (28 de ani), unul dintre cei mai importanţi jucători ai Petrolului în acest sezon, al cărui transfer în Bănie se negociază de mai mult timp.

Având nevoie disperată de fonduri, ”lupii galbeni” sunt dispuşi să renunţe nu doar la acesta, ci şi la încă unul sau doi jucători, a dezvăluit preşedintele/directorul sportiv Claudiu Tudor.

Universitatea Craiova, aproape de al treilea transfer al iernii

Fostul căpitan al Petrolului a recunoscut discuţiile cu oltenii şi a dezvăluit că acestea se află într-un stadiu foarte avansat, punctând însă că nimic nu este rezolvat încă.

Ceea ce cred eu este că va pleca un jucător. Aşa cred eu. Nu vă ascund că m-aş bucura să plece doi sau trei, fiindcă avem soluţii să înlocuim. Dar eu nu cred că va pleca mai mult de un jucător.

Dacă sunt discuţii în acest moment? Sunt discuţii foarte avansate pentru Jair. Unde? În România. La Craiova? Da. Este posibil, dar până nu e gata...”, a declarat Claudiu Tudor, pentru Gsp.

Pe lângă Jair, cei mai ”râvniţi” fotbalişti de pe stadionul Ilie Oană sun Gicu Grozav şi Marian Huja, care ar fi atras la rândul lor atenţia altor echipe.

Afla mai multe despre: jair 

viewscnt
Articole similare