După remiza de pe Arena Naţională contra reprezentativei din Irlanda de Nord, scor 1-1, echipa naţională a României se pregăteşte de duelul contra Columbiei.
Mircea Lucescu, alături de naţionala României înainte de plecarea la Madrid
FRF a postat drumul tricolorilor de la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia până la Madrid, oraşul în care mâine vom juca împotriva Columbiei.
După un zbor de aproape 4 ore, tricolorii au ajuns în capitala Spaniei, la Madrid, şi s-au cazat la hotelul Melia Barajas. Marţi, de la 21:30 (o oră mai devreme în Spania), tricolorii vor întâlni Columbia pe stadionul Civitas Metropolitano.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- De pe teren a lipsit Florin Tănase, după ce la antrenamentul de sâmbătă a acuzat probleme musculare. Tricolorul a efectuat duminică un RMN care a arătat că nu a suferit o leziune musculară şi va face deplasarea pentru meciul cu Columbia de marţi, 26 martie, 21:30.
Înainte de plecarea în Spania, cei de la FRF au postat o fotografie istorică pe căile oficiale de comunicare. Edi Iordănescu, actualul selecţioner al naţionalei României, a fost surprins în timp ce discuta cu doi antrenori de excepţie ai fotbalului românesc: Anghel Iordănescu şi Mircea Lucescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: naţionala româniei, madrid, columbia amical