You are here:

"Din prima ne-am plăcut". Marian Drăgulescu şi-a prezentat viitoarea soţie! Ce o surprinde pe Simona, după cinci ani de relaţie | FOTO

"Din prima ne-am plăcut". Marian Drăgulescu şi-a prezentat viitoarea soţie! Ce o surprinde pe Simona, după cinci ani de relaţie | FOTOgalerie foto

Sporturi

Comentarii

Marian Drăgulescu se însoară a treia oară. Fostul campion la gimnastică şi-a cerut în căsătorie viitoarea soţie la sute de metri deasupra Pământului, într-un balon cu aer la cald.

Simona Carmen şi Marian Drăgulescu se vor căsători: "Nunta ne-o dorim anul viitor"

Drăgulescu a obţinut de-a lungul carierei 31 de medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene, dintre care 18 sunt de aur, iar acum face din nou pasul cel mare. 

Marian Drăgulescu şi viitoarea lui soţie, Simona Carmen, au poveste de dragoste aparte.  

"Bineînţeles că îmi aduc aminte (n.r. - cum s-au cunoscut). El a stat în blocul în care eu lucram. Ne întâlneam, ne vedeam de mai multe ori. Am intrat în vorbă şi aşa ne-am cunoscut", a spus Simona Carmen, partenera de viaţă a lui Marian Drăgulescu. 

Marele campion al României a vrut să fie la înălţime când şi-a cerut iubita în căsătorie: "Ne-am plăcut amândoi. Din prima. Surpriza, că am făcut şi pasul ăsta firesc, nu e. Surpriza a fost că s-a întâmplat acum. S-a întâmplat în balon şi în această vacantă era firesc. Noi formăm un cuplu şi o relaţie de aproape cinci ani de zile", a spus Marian Drăgulescu. 

Simona s-a accomodat mai greu cu statutul soţului ei. Oriunde merge, Drăgulescu este asalatat pentru poze şi autografe. 

"La început mi s-a părut ciudat, pentru că nu eram obişnuită. Acum mi se pare ceva normal şi câteodată mi se pare ciudat dacă nu se întâmplă asta, să nu-l abordeze cineva, să nu facă o poză", a mai spus Simona Carmen. 

"Nunta ne-o dorim anul viitor sau când vom găsi o locaţie care să ne placă, să fie liberă, în perioada în care ne dorim noi. Simona îşi doreşte să fie vara, cald afară, în aer liber. Nici asta nu este o grabă. O să o facem natural", a adăugat Marian Drăgulescu despre momentele speciale din viaţa sa. 

 Galerie foto

Afla mai multe despre: sotie marian dragulescumarian dragulescusimona carmen marian dragulescu 

viewscnt
Articole similare