Returul FCSB - Sparta Praga, din turul III preliminar Champions League, a fost marcat de nemulţumirile campionilor României, din cauza deciziilor de arbitraj luate în prima repriză.
FCSB - Sparta Praga, manşa secundă a turului III preliminar Champions League, a început de la 1-1 la general, însă echilibrul a fost rupt rapid. Cehii au deschis scorul prin Birmancevic, în minutul 12, după o fază confuză în careul lui Târnovanu, apoi au făcut 2-0 după o fază contestată.
Brigada din Danemarca a dictat penalty pentru Sparta, în prima repriză! Fotbaliştii de la FCSB au contestat decizia centralului
Meciul FCSB - Sparta Praga a fost condus de o brigadă de arbitri din Danemarca, cu Morten Krogh la centru. Acesta a fost ajutat de Wollenberg Rasmussen şi Steffen Bramsen, rezervă a fost Mikkel Redder, iar în camera VAR s-au aflat Pol van Boekel şi Jochem Kamphuis.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În minutul 26, Dawa s-a aflat într-un duel aerian cu un adversar. Jucătorul Spartei a lovit primul mingea cu capul, iar fundaşul de la FCSB, care a căutat balonul, l-a lovit evident pe adversar în ceafă. Fotbaliştii de la FCSB au reacţionat imediat, însă nu l-au mai putut îndupleca pe Morten Krogh.
Birmancevic a reuşit dubla, după ce a marcat de la 11 metri, spre bucuria celor de la Sparta.
Faza la care FCSB a cerut fault, în marginea careului
Următoarea fază controversată a avut loc câteva minute mai târziu, atunci când Darius Olaru a fost prins între doi adversari şi doborât în marginea careului, pe linie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Căpitanul de la FCSB a fost placat de Preciado, care i-a intrat cu umărul în piept. Olaru nu a mai putut urmări mingea, iar căderea s-a petrecut în careul Spartei.
Centralul danez a lăsat jocul să continue, nu a acordat fault, iar Darius Olaru s-a înfuriat. Căpitanul a protestat vehement, la fel cum au făcut şi cei de pe stadion, apoi a fost avertizat cu cartonaşul galben. Băluţă, la fel de revoltat, a primit şi el cartonaşul galben.
Până la pauză, Sparta Praga a făcut 3-0 cu FCSB, înainte de play-off-ul Champions League.
- Citește și
- VIDEO Florinel Coman s-a calificat în grupele Ligii Campionilor Asiei. Cum s-a remarcat pe teren
- Confesiunea sportivului român care a ratat medalia olimpică, deşi a fost printre favoriţi: "Greşelile mele le-au observat chiar şi cei care cunosc destul de puţin sportul"
- A plecat din Superliga şi a refuzat-o pe AC Milan. Italienii au făcut anunţul
- Lecţia dură pe care i-a dat-o Gigi Becali unui patron din Superliga: "Vor să-ţi ia banii. E prietenul meu şi pot să-i spun"
- Prima decizie luată de mama Sabrinei Voinea, după verdictul crunt de la TAS | EXCLUSIV
- Şi-a dat seama ce greşeală comite Neil Lennon între meciurile din Superligă: ”Nu funcţionează aşa ceva în România!”
- Ana Maria Bărbosu va intra în posesia medaliei de bronz vineri. FRG a anunţat locul
- Aaron Wan-Bissaka a plecat de la Manchester United şi a fost prezentat la noua sa echipă. Englezul a semnat cu o rivală a ”diavolilor”
- Sorana Cîrstea anunţă că a început recuperarea după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la picior. Nu va mai evolua în acest an
- Variantă-şoc pentru banca Rapidului! Pe cine a propus Mitică Dragomir în locul lui Neil Lennon: ”Îi urcă pe garduri! Vai de capul meu”
Afla mai multe despre: fcsb sparta praga, fcsb preliminarii champions league