Catena Racing Team a avut o evoluţie excepţională şi la ediţia din 2024 a Euro Business Cup, competiţia internaţională de fotbal corporatist, ce a avut loc în Antalya, Turcia, între 12 şi 16 octombrie, unde a reuşit să cucerească titlul de vicecampioană.
Competiţia a reunit 28 de echipe din 12 ţări, cele mai puternice reprezentante ale fotbalului corporatist, Catena Racing Team calificându-se pentru a patra oară consecutiv la această competiţie, de trei ori ocupând un loc pe podium.
Câştigătoare a grupei din care a făcut parte, cu 3 victorii din 3 meciuri - 6-0 cu Yatsan din Turcia, 3-0 cu MAIB din Republica Moldova şi 1-0 cu Schaeffler din Slovacia, Catena Racing Team a trecut în optimi de Damen Galaţi, cu 2-1, iar în sferturile de finală de CCS Progress, din Uzbekistan, după un meci de asemenea dramatic: 4-4 la final, 5-4 după loviturile de departajare.
În semifinale, echipa antrenorului Virgil Bejenaru a trecut de slovacii de la Baustav Corporation, cu 1-0. După un asemenea parcurs impresionant, în care au demonstrat atât forţă cât şi coeziune, echipa a ajuns neînvinsă în finală, după 7 meciuri disputate. Ultima înfruntare, cea cu Azerii de la Azersun, a fost o combinaţie de talent, spectacol şi dramatism, diferenţa făcând-o doar la loviturile de departajare. În ciuda acestui rezultat - 1-1 la final, 1-3 după penalty-uri -, performanţa Catena Racing Team este una remarcabilă, evidenţiind talentul şi determinarea echipei de a lupta până la capăt. Catena Racing Team a dovedit că este un lot de elită, pregătită pentru noi provocări.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Un exemplu de profesionalism şi dăruire
De-a lungul întregii competiţii, Catena Racing Team a avut o evoluţie de excepţie, demonstrând nu doar abilităţi tehnice impresionante, ci şi o coeziune de echipă rar întâlnită la acest sport, una formată însă de-a lungul anilor şi a sutelor de meciuri disputate şi câştigate. Evoluţia constantă şi dăruirea fiecărui jucător au făcut din Catena Racing Team un exemplu de profesionalism şi perseverenţă.
“Îi felicit pe băieţii noştri, pentru că au făcut un turneu extraordinar, au muncit, s-au dăruit şi au luptat pentru a ajunge în finală şi au fost foarte aproape de a fi campioni. Vreau să le mulţumesc tuturor susţinătorilor noştri şi nu în ultimul rând conducerii Fildas-Catena, care ne sprijină necondiţionat”, a declarat Ovidiu Gorcea, team managerul Catena Racing Team.
”Văzându-mi băieţii în teren, am simţit o mândrie deosebită, pentru că reprezentăm nu doar compania Fildas-Catena cu atâta succes la nivel european, reprezentăm întreaga ţară. Sunt foarte, foarte mândru de ei!”, a declarat antrenorul Catena Racing Team, Virgil Bejenaru.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Lotul Catena Racing Team a avut următoarea componenţă: Andrei Vlăsceanu, Sergiu Narita, Ionuţ Tutunaru, Mircea Ungur, Mircea Popa, Alexandru Nechita, Mihai Cană, Bogdan Faur, Cornel Lepădatu, Tănase Muşat, Nicolae Tălpeanu, Dragoş Zaharia, Gabriel Cadar, Mihai Prodan. Staff: Virgil Bejenaru – antrenor, Ovidiu Gorcea – manager, Adrian Cruceană şi Marius Aranghel.
Mai mult decât simple participări, fiecare meci a fost o demonstraţie de strategie şi dedicare, rezultatele obţinute reflectând munca intensă din spatele echipei. Fie că au câştigat detaşat sau au avut meciuri strânse, performanţele lor au rămas constante, iar spiritul de fair-play şi camaraderie a învins întotdeauna.
Un palmares cu care ne mândrim
Cu un palmares impresionant, cu zeci de podiumuri şi titluri naţionale şi internaţionale, reprezentativa de fotbal Catena Racing Team a cucerit de mai multe ori locul I în cadrul celor mai importante competiţii de fotbal corporatist: Cupa Companiilor, Corporate Games, Medical & Pharma Cup, Campionatul Naţional al Firmelor şi Instituţiilor (cea mai importantă competiţie organizată de Federaţia Română de Minifotbal) şi Campionatul Companiilor.
Catena Racing Team a luat fiinţă în 2014, fiind cel mai mare şi important club polisportiv al unei companii private (exclusiv cu capital românesc) din România! De-a lungul celor 10 ani, membrii Catena Racing Team au urcat pe podiumul competiţiilor corporatiste de peste 400 de ori (130 de medalii de aur şi trofee de campioni, 154 de medalii de argint şi 133 de medalii de bronz).
CATENA SUSŢINE CAMPIONII!
Afla mai multe despre: catena racing team