Petrolul a condus cu 1-0, prin golul marcat de Diarra în minutul 10. Pentru CSA Steaua a înscris Chipirliu, în minutele 57 (penalty) şi 69.
Fanii Stelei au fost prezenţi în Ghencea şi au afişat chiar şi o coregrafie în care solicitau ca echipa să aibă drept de promovare în primul eşalon al fotbalului românesc. Totuşi, managerul general de la FCSB nu a fost impresionat de atmosfera creată de fanii Stelei.
Aproximativ 6 mii de fani au fost prezenţi la meciul cu Petrolul Ploieşti, dar MM Stoica susţine că numărul nu a fost atât de mare, având în vedere că a fost vorba de un derby.
”Au fost fani pentru că era meci cu Petrolul. Dacă ar fi cum se dau ei, veneau şi la meciurile cu Slobozia. Stai liniştit, că nu există... Echipa e o glumă proastă a unora.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În loc să aibă grijă de militarii români care mor în accidente aviatice sau în camioane fără frâne, ei bagă banii noştri într-o echipă de fotbal care nu are nicio perspectivă, niciun viitor. Echipa speră într-o altă decizie anapoda a Instanţei”, a declarat Mihai Stoica, în exclusivitate, la Orange Sport.
Ce a spus Daniel Opriţa după victoria cu Petrolul Ploieşti
”Ne aşteptam să avem un meci greu, am jucat cu liderul. Sunt foarte bucuros că am reuşit să revenim. În prima repriză am intrat timoraţi, poate şi-a pus amprenta miza jocului, dar a doua repriză am discutat, astea sunt meciurile adevărate pe care trebuie să le câştigi. Le-am spus că nu trebuie să plecăm învinşi de pe stadionul nostru.
Am meritat să câştigăm, am presat, am avut situaţii de gol. Îi felicit pe jucători şi publicul. Cu asemenea galerie, nu mai trebuie nimic. Aşteptăm să vină şi la celelalte meciuri, nu numai cu echipele de tradiţie pentru că sunt foarte importanţi pentru noi, ne împing de la spate. Nu vreau să zic ceva rău de altă echipă. Am avut ani frumoşi la Petrolul, suporteri frumoşi, ce să zic? Mă bucur că am reuşit să întoarcem rezultatul.
Lupta s-a strâns, nici Petrolul nu mai e sigură de locul 1. Se joacă, orice se poate întâmpla. U Cluj e o echipă foarte bună, poate cea mai bună din acest play-off, dar noi suntem o echipă omogenă, un grup bun. Jucăm până la final şi vedem ce se va întâmpla. Nu ar trebui să ne intereseze. Le-am spus să se bucure de fotbal, de atmosfera din tribună”, a spus Daniel Opriţa, la finalul meciului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Clasamentul play-off-ului: 1. Petrolul – 50 de puncte, 2. Hermannstadt – 47, 3. Universitatea Cluj – 43, 4. CSA Steaua – 41, 5. Concordia – 37, 6. Unirea Slobozia – 33.
Afla mai multe despre: steaua-mm stoica-petrolul