În urma unei cariere ilustre, în care a disputat peste 1500 de meciuri oficiale şi a câştigat 103 titluri la single, 20 de grand slam, Roger Federer (41 de ani) a luat decizia de a se retrage. Elveţianul a făcut anunţul pe reţelele de socializare.
Joi, lumea tenisului a primit o veste cu adevărat tristă. Unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, Roger Federer, şi-a anunţat retragerea.
La o zi după anunţul eleveţianului, Simona Halep a reacţionat pe reţelele de socializare. Sportiva a postat o fotografie cu legenda tenisului şi a adăugat un mesaj emoţionant.
”Nu va mai exista niciodată altul ca el!”
”Nu va mai exista niciodată un alt Roger şi sunt recunoscătoare că am avut şansa să joc în aceeaşi epocă cu el”, a scris Halep, pe contul personal de Instagram.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Elveţianul a fost măcinat de accidentări în ultimii ani, iar, recunoscând că a ajuns la o vârstă înaintată pentru un sportiv, fostul număr 1 ATP a luat decizia de a îşi agăţa racheta în cui.
Tenismenul de 41 de ani a mai dezvăluit că ultima competiţie la care va participa în cariera sa va fi Cupa Laver, care va avea loc la Londra săptămâna viitoare.
Turneul va începe pe 23 septembrie şi se va încheia pe 25 septembrie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: halep-tenis-roger federer