You are here:

Reacţia guvernului maghiar după pedeapsa dictată de UEFA în urma Euro 2020: ”Laşi şi comunişti!”

Reacţia guvernului maghiar după pedeapsa dictată de UEFA în urma Euro 2020: ”Laşi şi comunişti!”

EURO 2020

Comentarii

Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a reacţionat dur la decizia UEFA de a pedepsi naţionala maghiară pentru comportamentul fanilor de la Euro 2020.

UEFA a sancţionat federaţia maghiară cu trei meciuri fără spectatori, după comportamentul fanilor la întâlnirile de la Euro 2020. Aceştia ar fi avut derapaje rasiste şi homofobe, astfel că forul conducător al fotbalului european a decis să pedeapească reprezentativa maghiară.

Pedeapsa iniţială consta în trei meciuri ce aveau să se dispute cu porţile închise, însă ultimul dintre acestea s-ar putea disputa cu spectatori, decizia fiind una cu suspendare în cazul celei de a treia partidă. Ministrul de externe al Ungariei a avut o reacţie dură la adresa deciziei UEFA, atacând direct forul condus de Aleksandr Ceferin.

Reacţia guvernului maghiar după pedeapsa dictată de UEFA

"Comisia care a luat această decizie este o entitate jalnică şi laşă. Să le fie ruşine! Se pare că UEFA continuă să folosească în tribune informatori pe care îi cunoaşte dinainte (...), care nu au altceva de făcut decât să scrie rapoarte despre ceea ce au spus (sau nu au spus) cei din tribune. La fel ca în comunism: nu este necesar să existe dovezi, este suficientă acuzaţia informatorului", a scris Szijjarto, într-un mesaj pe Facebook, citat de news.ro.

Afla mai multe despre: euro 2020ungariapedeapsă ungariapeter szijjarto 

viewscnt
Articole similare