You are here:

Reacţia lui Denis Drăguş după ce a marcat primul gol la naţională chiar în poarta lui Jan Oblak: ”I-am dominat clar!”

Reacţia lui Denis Drăguş după ce a marcat primul gol la naţională chiar în poarta lui Jan Oblak: ”I-am dominat clar!”

Echipa națională

Comentarii

Echipa naţională a României a pierdut, joi, pe teren propriu, scor 1-2, meciul amical disputat împotriva naţionalei Sloveniei.

În meciul de pe stadionul Cluj Arena, slovenii au deschis scorul, prin Sesko, lovitură de cap în minutul 26. Cinci minute mai târziu, Sporar a dublat avantajul oaspeţilor. Drăguş a redus din diferenţă în minutul 64, înscriind din pasa lui Cristian Manea.

Drăguş a marcat primul gol la naţională chiar în poarta marelui portar, Jan Oblak. La finalul meciului, jucătorul a fost mulţumit şi a spus că România trebuie să fie ca o familie. 

”I-am dominat clar!”

”Cred că prima repriză nu am avut destul de mult curaj, cred că asta ne-a lipsit. În a doua repriză s-a văzut că am avut încredere în noi, am avut ocazii, i-am dominat clar. Puteam chiar să câştigăm. Cred că trebuie să ne uităm la repriza a doua şi aşa să intrăm de la început. 

Mă bucur, orice reuşită la naţională înseamnă mult, mă bucur că am reuşit să dau primul gol. Sper ca pe viitor, cu reuşitele mele, să luăm puncte şi să ne calificăm la turnee finale. Eu când intru în teren vreau să dau totul şi cred că în seara asta am dat totul. Sper să o ţin tot aşa. Când vin la echipa naţională, sper ca tot grupul să fie apt.

Trebuie să luăm fiecare meci ca pe un mod de a crea o familie, un grup unit. Cred că aţi văzut că sunt foarte mulţi jucători tineri. Eu sper să jucăm din ce în ce mai bine, să fim pregătiţi când începe campania”, a spus Denis Drăguş, la Pro Arena. 

Afla mai multe despre: echipa naţională-drăguş-slovenia 

viewscnt
Articole similare