Novak Djokovic, eliminat vineri de italianul Jannik Sinner, în semifinale la Australian Open, unde încerca să câştige al 11-lea său titlu, a declarat că a făcut probabil cel mai prost meci din cariera sa la un turneu de Grand Slam.
''Am fost şocat de nivelul meu, nu am făcut multe lucruri aşa cum trebuia. Este unul dintre cele mai proaste meciuri de Grand Slam din cariera mea. Vreau să-l felicit pe Sinner, pentru că a făcut totul mai bine ca mine.
Sunt sigur că voi vedea mai târziu lucruri de care pot fi mândru. Seria avea să se termine într-o zi. Cel puţin am dat tot ce aveam şi am pierdut împotriva unui jucător care va avea şanse mari să câştige primul său Grand Slam. Sper să am şansa să revin să joc, măcar încă o dată'', a comentat Djokovic după ce şi-a încheiat seria de 33 de victorii consecutive la Melbourne Park începută în 2018.
Sinner, al patrulea favorit, s-a impus în patru seturi cu 6-1, 6-2, 6-7 (6), 6-3, la capătul unui meci în care sârbul a comis 54 de erori neforţate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.