Naţionala feminină de handbal a României a învins reprezentativa similară a Serbiei, scor 37-28, duminică, într-o partidă din etapa a doua din Grupa E a Campionatului Mondial din Danemarca, Suedia şi Norvegia.
Tricolorele au controlat meciul de la un capăt al altul obţinând o victorie clară, după ce în partida de debut au surclasat Chile cu 44-19.
- Ca şi în prima partidă, cea mai bună jucătoare a fost desemnată Eliza Buceschi. De asemenea, România nu a contat nici în acest meci pe Cristina Neagu (accidentată).
Florentin Pera, după România - Serbia: ”O victorie importantă pentru noi”
Selecţionerul României, Florentin Pera, s-a declarat mulţumit de jocul prestat de handbalistele sale. În special de modul în care au gestionat momentele mai dificile ale partidei, când au lăsat impresia că vor ceda iniţiativa.
- Naţionala României s-a calificat în Grupele Principale, după doar două jocuri.
”În primul rând, vreau să felicit Serbia pentru jocul prestat. Sunt mândru de jucătoarele mele, a fost un meci foarte bun din partea noastră, am început bine, cu energie bună. Am jucat foarte bine pe contraatac, cred că a fost punctul nostru forte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În partea secundă nu ne-am dat bătuţi când am trecut printr-o perioada mai slabă, dar în general sunt foarte satisfăcut de meci. Am avut agresivitate atât în atac, cât şi în apărare.
Era o victorie importantă pentru noi, Serbia a jucat foarte bine cu Danemarca şi ne aşteptam să fie un meci greu astăzi”, a declarat Florentin Pera, după joc.
România va juca pe 5 decembrie ultimul meci din grupă, contra Danemarcei. Primele trei clasate în grupe vor obţine calificarea în grupele principale, pe care le vor începe cu punctele acumulate între ele.
- România este singura naţională care a participat la toate cele 26 de ediţii ale Campionatului Mondial de handbal feminin.
România are în palmares un titlul mondial (1962), două medalii de argint (1973, 2005) şi una de bronz (2015). La precedenta ediţie, România s-a clasat pe locul 13. La CM 2023, România are ca obiectiv clasarea pe locurile 1-7, pentru a putea participa la turneul preolimpic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romania, serbia, cupa mondiala, handbal feminin