You are here:

Reacţia lui Hagi după ce a pierdut cu CFR: ”Felicitări, Dane! A arătat că este un antrenor foarte bun, m-a bătut şi de data asta”

Reacţia lui Hagi după ce a pierdut cu CFR: ”Felicitări, Dane! A arătat că este un antrenor foarte bun, m-a bătut şi de data asta”

Superliga

Comentarii

Gică Hagi a recunoscut că Dan Petrescu l-a surprins din punct de vedere tactic. Viitorul a făcut un meci foarte slab cu CFR Cluj şi a pierdut cu 2-1.

Viitorul a fost de nerecunoscut cu CFR Cluj. Dan Petrescu a declarat că a încercat sistemul 4-3-1-2, pentru a-i bloca punctele forte adversarului. Şi Hagi recunoaşte că i-a ieşit. Viitorul n-a reuşit să paseze şi să construiască şi nu i-a pus prea multe probleme CFR-ului. Hagi spune că Petrescu a aşezat foarte bine echipa în teren:

”Ei au schimbat sistemul, au jucat în oglindă, la fel ca noi. Am făcut anumite greşeli, mă rog, ştiam că vor veni agresiv şi nu ne vor lăsa să pasăm. Dar noi trebuia să căutăm soluţii, dar nu am făcut cum trebuia, nu am construit cum trebuia, nu am avut mingea. Au meritat să câştige, îl felicit pe Dan, cu această ocazie a demonstrat că este un antrenor foarte bun, care cheltuie mult timp analizând adversarul, m-a bătut şi de data asta. Au arătat că au mai multă experienţă şi, din păcate, nu am reuşit să ieşim din pressing-ul lor”, a declarat Gică Hagi la Telekom Sport.

Pentru ultimele meciuri din acest sezon, Hagi spune că va testa şi jucătorii care au evoluat mai puţin, pentru a-şi construi lotul pentru sezonul următor: ”În meciul ăsta nu am avut personalitatea să trecem peste nişte adversari care au fost mai buni, aşa cum am făcut-o cu Steaua. Dar eu sunt mai exigent şi vreau mai multe de la ei. În toate aceste meciuri trebuie să-i văd şi pe ceilalţi jucători. Uşor-uşor o să le dau şi celorlaţi şanse, să vedem pe cine ne bazăm la anul. Eu mă aşteptam să câştig cu CFR, pregătisem lucrurile pentru asta, din păcate m-a bătut Petrescu. Felicitări, Dane!”
 

Afla mai multe despre: viitorulcfr clujgica hagiliga 1dan petrescu 

viewscnt
Articole similare