Universitatea Craiova a fost învinsă pe Arena Naţională de către FCSB, scor 1-4, într-un meci al etapei cu numărul 2.
Pentru FCSB au marcat Moruţan, Octavian Popescu, Cordea şi Mateiu (autogol). Craiova a punctat în minutul 64 prin Markovic.
După acest succes, FCSB a urcat pe locul 3 în clasament, cu 4 puncte, la două lungimi de Rapid şi de CFR Cluj, de pe primele două locuri. CSU Craiova ocupă locul 9, cu trei puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La sfârşitul partidei, Alexandru Mateiu a vorbit despre umilinţa trăită şi a spus ca golurile FCSB-ului au fost norocoase. De asemenea, el a afirmat că ar fi un dezastru dacă Universitatea Craiova nu s-ar califica mai departe în Conference League, după ce în tur a fost învinsă de FK Laci, cu 0-1.
Mateiu: ”Şansa a fost de partea lor, le-a intrat tot astăzi. Este simplu cu golurile astea norocoase!”
”Este uşor să începi de la 2, 3 la 0. Şansa a fost de partea lor, le-a intrat tot astăzi. Este simplu cu golurile astea norocoase şi să începi meciul atât de uşor. Şi noi dacă aveam 2, 3 la 0 cred că ne băteam noi joc de ei. Noi am crezut că am trecut peste meciul cu Laci, am venit cu mare încredere, chiar ne gândeam că o să facem un meci bun şi vom câştiga.
Noi am câştigat Cupa, Supercupa, nu mai suntem ăia buni, suntem cei mai slabi. Nu este sfârşitul campionatului, nu am pierdut un sezon. Este al doilea meci, a fost o greşeală din partea noastră. Toţi greşim. Este a doua etapă, nu e chiar aşa mare dezastru.
Ar fi un dezastru, cum a fost şi anul trecut cu Tbilisi, mare umilinţă va fi. Sper să nu fie cazul, o să facem tot posibilul să ne calificăm şi sper că vom trece mai departe”, a spus mijlocaşul Craiovei după meci.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: craiova-fcsb-liga 1-mateiu