Daniil Medvedev a fost eliminat de Nick Kyrgios de la US Open şi a pierdut, astfel, şi locul 1 în clasamentul mondial ATP.
Rusul Daniil Medvedev, deţinătorul titlului, a fost eliminat în optimile de finală de la US Open, fiind învins cu scorul de 7-6 (13/11), 3-6, 6-3, 6-2, de australianul Nick Kyrgios (locul 25 ATP), duminică, la New York.
Reacţia lui Medvedev după eliminarea de la US Open şi pierderea locului 1 ATP
Daniil Medvedev a afirmat că este dezamăgit după eliminarea în optimi la US Open, în faţa lui Nick Kyrgios, iar faptul că a pierdut locul 1 ATP îi oferă o motivaţie în plus.
"Încerc să fiu tare.. dar sunt dezamăgit. Nu am de gând să plâng în sala de conferinţe de presă... dar sunt dezamăgit. Pentru câteva zile, voi fi doar trist, uitându-mă la telefonul meu, la laptopul meu sau la seriale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ieşind din teren, nu mi-am zis „la naiba, nu voi mai fi numărul 1”. Nici măcar nu ştiu pe ce loc o să cad. Probabil al 3-lea, al 4-lea. Îmi imaginez că Carlos (n.r. Alcaraz) va trece de mine. Dar este o sursă de motivaţie să încerc să fac mai bine", a declarat Medvedev, după eliminarea de la US Open.
În urma acestei înfrângeri, jucătorul rus va pierde locul de numărul 1 mondial, care va fi ocupat fie de Rafael Nadal (locul 3 ATP), Carlos Alcaraz (al 4-lea), fie de Casper Ruud (al 5-lea), toţi trei încă în competiţie.
Australianul Kyrgios, care ajunge pentru prima dată în această fază la Grand Slam-ul de la New York, va evolua în sferturi împotriva unui alt rus, Karen Khachanov (31 ATP).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Un fotbalist important al Barcelonei a vrut să cumpere un bun din patrimoniul clubului, dar Laporta l-a refuzat. Ce şi-a dorit
- PSG e implicată într-un nou scandal. Messi, pus la zid şi el: "Ultra-bogaţii ne distrug planeta". Ce i se reproşează campioanei Franţei
- Americanii, cuvinte mari pentru David Popovici. Ce a scris Swimming World Magazine despre performanţele românului la Mondialul de juniori de la Lima