Dinamo Kiev şi Benfica au remizat în prima etapă a grupelor Ligii Campionilor, scor 0-0.
Dinamo Kiev a primit vizita Benficăi în prima etapă a Ligii Campionilor. Într-o grupă cu Bayern şi Barcelona, acest meci părea cel mai accesibil pentru băieţii lui Mircea Lucescu, care speră la măcar un loc în Europa League, însă ucrainenii nu s-au putut impune.
Dinamo Kiev a cedat iniţiativă pe parcursul jocului, însă ar fi putut da lovitura în ultimele minute, când a avut un gol anulat, după ce lovise şi bara de două ori. Însă nu a fost să fie pentru campioana Ucrainei, iar Benfica pleacă cu prima şansă la locul trei după rezultatul de la Kiev.
Vorbind despre duelul inaugural al formaţiei sale în actuala ediţie de Liga Campionilor, ”Il Luce” a dezvăluit că rezultatul i se pare unul pozitiv, chiar dacă echipa sa a reuşit să obţină doar un punct.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Reacţia lui Mircea Lucescu după ce echipa sa a ratat victoria cu Benfica pe final de meci
”Am jucat împotriva unui adversar puternic. Dacă nu erau ultimele 10 minute, când am avut mari şanse de a marca şi chiar am înscris un gol, aş fi fost mulţumit de egal. E clar că Benfica a dominat, noi le-am lăsat lor iniţiativa, am rămas compacţi, pentru a nu lăsa spaţii în apărare şi să lovim pe contraatac.
Din păcate, golul ne-a fost anulat. A fost şi ocazia lui Verbic, dar n-a reuşit să-şi calculeze bine paşii şi să trimită mingea în poarta goală. Cred, per total, că rezultatul este pozitiv. E îmbucurător că n-am primit gol.
Vreau să vă reamintesc faptul că Benfica are jucători valoroşi, care pot face diferenţa unu la unu. În defensivă, au jucători experimentaţi. Noi avem mulţi jucători tineri, care au progresat evident”, a declarat Mircea Lucescu, pentru sport.ua.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- ”Mai prost de atât nu se poate”. Dinamo, evaluată de Florin Răducioiu! Cuvinte grele pentru Bonetti: ”Cine e vinovat, decât antrenorul?” | EXCLUSIV
- Guardiola a vorbit despre finala Champions League pierdută! Ce a spus antrenorul lui Manchester City
- Sute de milioane de euro ar urma să ajungă în fotbalul românesc. Megaproiectul la care se lucrează în culise
Afla mai multe despre: cheampions league, liga campionilor, mircea lucescu, dinamo kiev, dinamo kiev benfica