Manchester City a pierdut surprinzător returul cu FC Basel, scor 1-2, dar s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor după acel 4-0 în prima manşă. Pep Guardiola se declară însă nemulţumit de jocul făcut de elevii săi în repriza a doua.
City şi-a asigurat calificarea încă din turul cu FC Basel. Englezii au câştigat atunci cu 4-0, astfel că au abordat returul cu multă relaxare. Drept urmare, FC Basel a reuşit să câştige cu 2-1 chiar pe Etihad Stadium. La final, Pep Guardiola spune că jocul din prima repriză l-a mulţumit, dar în partea a doua jucătorii săi au fost departe de aspiraţiile sale:
”Mâine vom fi fericiţi pentru că ne-am calificat în sferturi pentru a doua oară în istoria clubului. Suntem destul de noi în această postură. Desigur, ne bucurăm. Chiar şi prima repriză a fost bună. În a doua repriză am uitat să atacăm, am uitat să jucăm. Doar am pasat mingea. Să pasezi înseamnă să dai adversarul la o parte şi să ataci. Dar doar să pasezi pentru tine este egal cu zero. A doua repriză a fost foarte, foarte proastă.
Nu e uşor să joci când ai 4-0. Am vorbit, am discutat şi cred că am arătat în prima repriză că vrem să câştigăm meciul. Gundogan a fost aproape de golul al doilea. Ne-am creat multe ocazii. Jucam bine, dar după 1-1 şi în repriza a doua am pasat pregătind atacurile, atacuri care nu au venit. Doar am pasat între noi, iar acesta nu este fotbal. Am avut probleme, dar în sferturi nu se va mai întâmpla aşa ceva. Să jucăm returul de la 4-0. Cu siguranţă ritmul va fi diferit”, a declarat Pep Guardiola.
978 de pase au avut jucătorii lui Manchester City, cele mai multe într-un meci din Liga Campionilor, din 2003, de când au început să apară aceste statistici.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: pep guardiola, liga campionilor, manchester city, fc basel