You are here:

Reacţia lui Radu Drăguşin după impresarul său l-a atacat pe Bratu pentru că l-a lăsat pe bancă: "Respect deciziile lui. Mi-a dat explicaţii"

Reacţia lui Radu Drăguşin după impresarul său l-a atacat pe Bratu pentru că l-a lăsat pe bancă: "Respect deciziile lui. Mi-a dat explicaţii"
Comentarii

Radu Drăguşin (19 ani) a reacţionat după ce a fost lăsat pe banca de rezerve aproape tot meciul de Florin Bratu, noul selecţioner al României U21, în amicalul cu Georgia U21, scor 1-1. Fundaşul împrumutat de Juventus la Sampdoria ar fi plâns că nu a fost titular, potrivit impresarului său, dar Drăguşin a spus că îi respectă decizia lui Bratu şi că a primit explicaţii pentru modul în care a ales acesta.

Reacţia lui Radu Drăguşin după scandalul creat în jurul său la naţionala de tineret

Florin Bratu, noul selecţioner al României U21, l-a lăsat pe banca de rezerve pe Radu Drăguşin, fotbalistul lui Juventus împrumutat la Sampdoria, în meciul pe care tricolorii mici l-au jucat împotriva Georgiei U21 (1-1). I-a preferat pe Screciu şi Racoviţan, iar această decizie a provocat o reacţie vehementă din partea impresarului, care l-a atacat pe Bratu.

La finalul partidei, după ce Drăguşin a jucat în ultimele minute, fundaşul lui Juventus a reacţionat şi a spus că şi-ar fi dorit să fie titular, dar a primit explicaţii din partea lui Bratu pentru decizia sa. Nu a dorit să comenteze cele spuse de impresarul Florin Manea şi a spus că va respecta deciziile sale mereu, chiar dacă e dezamăgit.

"E ok, am inceput sa ne cunoastem, sa legam relatii de joc si este inceputul unei noi generatii. Eu nu am vorbit cu impresartul meu încă, nu stiu nimic despre ce vorbiti. Daca aceasta este decizia selectionerului... Este decizia lui si o respect total, nu sunt eu in masura sa ii critic sau sa ii judec decizia.

Mi-a dat niste explicatii si, cum am spus, este decizia lui. Dezamagit... Va dati seama ca toata lumea isi doreste sa joace cat mai mult. Toti au acel orgoliu in ei joace şi sa demonstreze cat de buni sunt. Ocazia mea va veni si eu astept cu nerabdare", a spus Radu Drăguşin, după România U21 - Georgia U21.

Florin Manea, intrare cu talpa la Bratu!

Impresarul lui Radu Drăguşin, Florin Manea, l-a criticat dur pe Florin Bratu pentru decizia de a-l lăsa pe banca de rezerve pe Radu Drăguşin. ”Am avut o discuţie cu Florin Bratu înainte de această convocare, iar acum am înţeles-o. Eu am crezut că glumeşte, spunea că jucătorii trebuie să joace la echipele lor. Este o ruşine ce face Florin Bratu! Îmi pare rău, pentru că este finul meu. Aduce o mentalitate veche, împinge la mediocritate, judecă un copil care se bate cu Bonucci şi Chiellini şi are 3 milioane valoare pe Transfermarkt. Fără să jignesc pe ceilalţi colegi. Racoviţan e un copil care îmi place, dar 25.000 de euro valoarea pe Transfermarkt, iar în doi ani de zile a jucat doar 9 meciuri.

Este o ruşine. Atunci ar trebui să-l aduc să joace la Clinceni, Chindia, Bacău sau pe unde a antrenat el. El ar trebui să se suspende primul, pentru că nu are destule în spate ca să fie la echipa naţională. Sarabia joacă la naţionala Spaniei. Cât joacă la PSG? Cine a venit cu ideea asta să ai meciuri? Bun, poate vorbim de naţionala mare, dar la U21, un copil care se bate cu cei mai mari fundaşi din lume să-l pedepseşti că nu joacă?

Nu poţi să-l aduci pe un copil, să vină de la nivelul ăla şi să-ţi baţi joc de el în halul ăsta. Plângea când a auzit că nu joacă. Era nervos, nu că plângea, îi venea să plângă. Pentru el, echipa naţională este tot.

Un copil care joacă la nivelul ăsta, pe care Pirlo riscă să-l bage în teren, Sampdoria îl ia un an împrumut, fără opţiune de cumpărare, toţi cred în el, dar noi ştim mai bine. Românii ştiu extraordinar de bine. Ne batem joc de o valoare, ne batem joc de el, nu ştim să-l creştem. Eu, dacă aş fi în locul lui, aş depune să-mi iau cetăţenia italiană, să joc măcar la o echipă care mă respectă. Jur, sunt revoltat. N-am comentat niciodată, dar deja este bătaie de joc.”, a spus Florin Manea, conform ProSport.

Afla mai multe despre: radu dragusinechipa nationalaromania u21reactieflorin bratu 

viewscnt
Articole similare