You are here:

Reacţia lui Simone Inzaghi, după Inter - Liverpool 0-2: "Sunt foarte mândru de echipa mea". Ce a spus Jurgen Klopp

Reacţia lui Simone Inzaghi, după Inter - Liverpool 0-2: "Sunt foarte mândru de echipa mea". Ce a spus Jurgen Klopp
Comentarii

Liverpool a învins-o, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-0, pe Internazionale Milano, în prima manşă a optimilor Ligii Campionilor.

"Am făcut un meci mare, dar nu am fost răsplătiţi cu un gol şi, la prima lipsă de concentrare, ei au marcat. Sunt foarte mândru de echipa mea. A fost cu adevărat o seară mare, chiar e păcat de rezultat. Am fi meritat altceva. Ne-am confruntat cu una dintre cele mai bune echipe din Europa. Dar ştiam că asta se poate întâmpla, este fotbal, dar ar trebui să ne dea încredere pentru viitor. Acesta ar trebui să fie un punct de plecare", a declarat Simone Inzaghi, potrivit lequipe.fr.

La rândul său, Jurgen Klopp, managerul lui Liverpool, a declarat că echipa lui nu a jucat strălucit, dar a aşteptat momentul potrivit pentru a înscrie.

"Nu ne-am apărat deosebit de bine, fundaşii noştri au fost prea des în situaţii 1 vs 1. Cu un jucător ca Ivan Perisici, în special, e foarte greu, au avut momentul lor. Dar chiar dacă nu eşti strălucitor, trebuie să rămâi în joc. Şi să aştepţi momentul potrivit", a spus Klopp.

Firmino a marcat pentru Liverpool, în minutul 75, scorul fiind majorat de Salah, în minutul 83. Returul este programat la 8 martie.

Afla mai multe despre: salah 

viewscnt
Articole similare