You are here:

Reacţia oficială a clubului Lazio după ce fanii echipei au afişat un banner care-l omagia pe Mussolini

Reacţia oficială a clubului Lazio după ce fanii echipei au afişat un banner care-l omagia pe Mussolini

Serie A

Comentarii

Clubul Lazio a criticat mass-media pentru faptul că a tratat gestul unor "elemente izolate", de al omagia pe fostul disctator fascist Benito Mussolini, ca aparţinând tuturor suporterilor echipei romane, informează AFP.

"Lazio se delimitează clar de comportamentul şi manifestările care nu corespund în niciun caz valorilor sportului pe care acest clubul le promovează şi le susţine de 119 ani. Lazio respinge şi contestă în acelaşi timp tendinţa simplistă a mass-media de a-i considera pe toţi fanii echipei Lazio drept responsabili de faptele câtorva elemente izolate şi pentru o motivaţie care nu are legătură cu pasiunea pentru sport", se arată într-un comunicat al clubului Lazio.

Miercuri, înaintea meciului cu AC Milan, susţinători ai echipei Lazio au desfăşurat un banner la Milano, prin care îl omagiau pe Benito Mussolini. Cu o zi înainte de 25 aprilie, când Italia aniversează Ziua Eliberării, sfârşitul ocupaţiei naziste şi al regimului fascist, bannerul cu mesajul "Onoare lui Benito Mussolini" a fost afişat lângă Piazzale Loreto, unde cadavrul fostului dictator a fost atârnat, în 1945.

Bannerul desfăşurat de 30 de persoane avea sigla «IRR» pentru «Irriducibili», principala grupare de ultraşi a clubului lazial. Cu feţele acoperite de cagule, aceşti indivizi au lansat şi slogane fasciste şi au făcut saluturi fasciste.

 

 

Poliţia a anunţat că a identificat 22 dintre persoanele implicate în acest incident.

Afla mai multe despre: lazio roma 

viewscnt
Articole similare