Proprietarul clubului Chelsea Londra, miliardarul rus Roman Abramovici, a dezminţit, joi, zvonurile conform cărora ar fi solicitat o rambursare a unui împrumut de 1,5 miliarde lire sterline pentru ca vânzarea fostei sale echipe să poată fi concretizată.
"Abramovici nu a cerut să i se ramburseze niciun împrumut", a precizat un purtător de cuvânt al clubului într-un comunicat dat publicităţii pe site-ul echipei, adăugând că "astfel de insinuări sunt total false".
"Intenţiile lui Abramovici privind donarea beneficiilor obţinute de pe urma vânzării lui Chelsea pentru o acţiune umanitară nu s-au schimbat", se mai arată în comunicat.
Acelaşi comunicat respinge "o creştere a preţului de vânzare a clubului de ultim minut", după ce presa vehiculase că oligarhul rus ar fi cerut o majorare a preţului de vânzare cu 500 de milioane de lire sterline.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Vânzarea clubului Chelsea este intermediată de banca privată americană Raine Group.
Clubul Chelsea riscă să intre în faliment dacă nu îşi va schimba proprietarul până la sfârşitul acestei luni, când va expira licenţa specială acordată de guvern, conform presei britanice.
Actualul proprietar al grupării de pe Stamford Bridge, Roman Abramovici, asigurase că nu va pretinde rambursarea împrumuturilor sale către club şi a promis că toate veniturile din vânzare vor fi donate unei fundaţii caritabile care ajută victimele războiului din Ucraina. Această promisiune a convins guvernul de la Londra să acorde o licenţă specială clubului Chelsea, valabilă până la 31 mai.
Mass-media engleză scrie însă că Abramovici speră acum să-şi recupereze banii investiţi la Chelsea, iar acest lucru ar încălca sancţiunile impuse de Regatul Unit, care le interzice oligarhilor ruşi să facă afaceri pe teritoriul său. Dacă intenţiile sale se confirmă, licenţa specială nu va mai fi reînnoită, iar clubul londonez riscă să intre în faliment.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De asemenea, dacă Abramovici ar solicita rambursarea unei mari părţi din împrumutul său către club, ar creşte considerabil şi suma pe care viitorul proprietar va trebui să o plătească pentru Chelsea, estimată la 3 miliarde de euro.
Săptămâna trecută, Sir Jim Ratcliffe, patronul grupului Ineos, a făcut o ofertă de cumpărare a clubului Chelsea. Omul de afaceri american Todd Boehly, proprietarul echipei de baseball Los Angeles Dodgers, este interesat la rândul său de gruparea londoneză.
Conducerea Premier League are programată viitoarea sa reuniune pe 8 iunie, dată până la care Chelsea are nevoie de o nouă licenţă pentru a putea lua parte la viitorul sezon, adaugă Sky Sports.
Afla mai multe despre: abramovici