You are here:

Reacţia oficialilor lui Inter, după titlul cucerit de Chivu la U19: "Se va descurca la fel de bine şi când va antrena echipe de seniori"

Reacţia oficialilor lui Inter, după titlul cucerit de Chivu la U19: "Se va descurca la fel de bine şi când va antrena echipe de seniori"
Comentarii

Roberto Samaden, responsabilul sectorului juvenil al clubului Inter Milano, a vorbit despre viitorul lui Cristian Chivu, antrenor care a reuşit să câştige titlul la U19 alături de "nerazzurri".

"Am vrut să încep prin a sublinia munca deosebită depusă de antrenor şi parcursul său în sectorul nostru juvenil, care nu este deloc banal. A fost un mare campion, dar atunci când trebuie să-ţi schimbi meseria, uneori graba te poate duce la alegeri greşite. A avut inteligenţa, umilinţa şi răbdarea de a-şi croi un drum, a început de la Under 14, este încununarea unei munci pe care am făcut-o cu Cristian şi cu alţi antrenori.

Sunt convins că se va descurca la fel de bine când va decide să meargă să antreneze la echipele mari, dar în acelaşi timp îl păstrăm, suntem absolut fericiţi să mergem mai departe cu el. Aşa cum prevedea programul stabilit cu Marotta, Ausilio şi Baccin, nu păstrăm un antrenor pentru un an, ci îl evaluăm pe termen mediu-lung, apoi, dacă apar oportunităţi interesante, este corect să fie evaluate.

Chiar dacă am fi pierdut semifinala, bilanţul ar fi fost foarte bun, echipa a crescut foarte mult şi a dat spaţiu multor tineri. Am câştigat cu doi jucători din 2005 şi doi din 2004, ceea ce confirmă că obiectivul nu este doar să obţinem rezultate, ci şi să îi facem pe jucători să crească. Îmi place să spun că am reuşit să obţinem un rezultat datorită creşterii băieţilor, iar acest lucru este un mare merit al antrenorului", a spus Samaden, potrivit fcinter1908.it.

Echipa U19 a clubului Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a câştigat, marţi, campionatul Primavera, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 2-1 (0-0, 1-1), după prelungiri şi după ce a fost condusă cu 1-0, pe AS Roma, campioana sezonului regulat.

Acesta este al zecelea trofeu de campioană a Italiei la această categorie de vârstă din istoria clubului.

Inter a ocupat în sezonul regulat locul 2, cu 64 de puncte, poziţie care i-a asigurat formaţiei milaneze calificarea direct în semifinalele play-off-ului campionatului. În aceeaşi situaţie a fost şi Roma, care s-a clasat pe locul 1, cu 71 de puncte.

În semifinale, Inter a remizat cu Cagliari, scor 3-3, după prelungiri, după ce a fost condusă cu 3-0. Echipa lui Chivu a mers în finală datorită locului mai bun din sezonul regulat, 2 faţă de 3. În schimb, Roma a învins-o, în penultimul act, cu 2-0, pe Juventus.

Chivu, 41 de ani, este la primul sezon pe banca echipei Primavera a lui Inter, fostul fundaş fiind numit în funcţie vara trecută. Anterior, el a pregătit formaţiile U14, U17 şi U18 ale clubului italian.

El a ajuns şi cu echipa U18 până în semifinalele campionatului, fază în care Inter a fost învinsă de Genoa cu 2-1.

Afla mai multe despre: chivu 

viewscnt
Articole similare