Lionel Messi este campion mondial la 35 de ani cu Argentina, iar nume importante din fotbal, dar şi din alte domenii l-au felicitat pe multiplul câştigător al Balonului de Aur. Acum, 780 de milioane de oameni aşteaptă un semn şi din partea lui Cristiano Ronaldo (37 de ani).
Decizia luată de Cristiano Ronaldo după ce Lionel Messi a câştigat Cupa Mondială
Argentina a câştigat, duminică, pentru a treia oară Cupa Mondială la fotbal, învingând în finala din Qatar, disputată pe stadionul Lusail, cu scorul de 4-2 la lovituri de departajare (3-3 după prelungiri), Franţa, campioana din 2018.
În finala cu Franţa, Lionel Messi a marcat de două ori, iar la final a primit trofeul şi pentru cel mai bun jucător al Cupei Mondiale, la decernarea premiilor individuale.
Astfel, Messi şi-a îndeplinit un vis cu echipa naţională, iar legende ale fotbalului, celebrităţi şi fanii au transmis mesaje pe reţelele de socializare de felicitare pentru atacantul lui PSG şi pentru Argentina.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În schimb, Cristiano Ronaldo s-a înscris pe lista celor care nu au transmis niciun mesaj pe reţelele de socializare. Eliminat cu Portugalia în sfertul de finală cu Maroc, Cristiano Ronaldo a părăsit în lacrimi Cupa Mondială din Qatar.
În rivalitatea istorică dintre Ronaldo şi Messi, cel din urmă a avut câştig de cauză de această dată, iar portughezul a luat decizia de a rămăne tăcut în spaţiul public.
Cristiano Ronaldo nu l-a felicitat public pe Lionel Messi, iar reacţia sa e aşteptată cu siguranţă de cei 780 de milioane de urmăritori de pe Facebook, Instagram şi Twitter.
Înaintea înfrângerii cu Maroc, Cristiano Ronaldo declara: "Chiar dacă voi câştiga Cupa Mondială, asta (n.r. - moştenirea sa) va continua. Unii oameni mă plac mai mult, alţii mai puţin.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Este ca în viaţă, unora le plac blondele, altora le plac brunetele. Întotdeauna a trebuit să arăt ce pot face an de an. Mi-ar plăcea să câştig acest turneu.
Sunt ambiţios, dar dacă îmi spui că nu voi mai câştiga niciun turneu, tot aş fi fericit având în vedere tot ce am câştigat. În cărţile de istorie toate celelalte realizări vor fi acolo. Dar, evident, o Cupă Mondială pe raft nu ar fi rău. Ar fi un vis", spunea Cristiano Ronaldo.
Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi, într-o fotografie devenită virală înainte de Cupa Mondială
Portughezul Cristiano Ronaldo şi argentinianul Lionel Messi, jucătorii care au dominat lumea fotbalului în ultimul deceniu, au fost fotografiaţi de celebra Annie Leibovitz, într-o reclamă pentru marca Louis Vuitton. Fotografia a devenit virală în social media.
"Victoria este o stare de spirit. Pe lângă tradiţia îndelungată de a crea valizele pentru cele mai râvnite trofee sportive din lume, Louis Vutton celebrează astăzi doi dintre cei mai talentaţi jucători de fotbal", se arată pe Twitter.
Victory is a State of Mind. @Cristiano and #LionelMessi captured by @annieleibovitz for @LouisVuitton. In addition to a long tradition of crafting trunks for the world’s most coveted sporting trophies, the Maison celebrates two of the most talented football players today. pic.twitter.com/AU9kPyI2wL
— Louis Vuitton (@LouisVuitton) November 19, 2022
Trofeu mondial istoric pentru Argentina
Pentru argentinieni este primul trofeu mondial după 36 de ani, ei triumfând şi în 1978 şi 1986. Argentina şi-a luat revanşa după ce la ediţia din 2018, în optimi, a pierdut chiar în faţa Franţei, scor 3-4.
În Qatar, Argentina a detronat Franţa la lovituri de departajare, după ce a fost egalată de francezi de la 2-0 şi 3-2.
- Citește și
- ”Dacă Messi nu îşi punea mantia, se năştea un conflict politic”. Reacţie dură a românului care a antenat în Qatar
- Cupa Mondială din Qatar a intrat în istorie! A fost doborât recordul de goluri marcate. Cifrele anunţate după ce Argentina a cucerit trofeul
- BREAKING NEWS | Karim Benzema s-a retras de la naţionala Franţei. Anunţul făcut de starul lui Real Madrid
- Mbappe a reuşit trei goluri în finala de la Campionatul Mondial, dar nu a primit nota 10. Care sunt cei 14 jucători ce au intrat în istorie, cu notă maximă
- În 2014 i-a produs cea mai mare dezamgărie lui Messi, iar acum se bucură pentrul el. Cum a celebrat Gotze triumful Argentinei de la Campionatul Mondial
- "Ne batem la campionat, nu ne ferim să o spunem!". Farul, gata să se întărească şi s-o detroneze pe CFR Cluj
- Denis Alibec vrea să ia campionatul cu Farul: "M-am săturat să joc la retrogradare la echipe din alte ţări"
- FOTO | Noi reacţii din partea presei internaţională după triumful Argentinei la Cupa Mondială: "Nu-l mai comparaţi cu Diego, lumea îi aparţine lui Messi acum!"
- NEWS ALERT | Prima reacţie a lui Istvan Kovacs! De ce nu a condus niciun meci de la Cupa Mondială
- EXCLUSIV | "A fost ca un rezumat". Mihai Stoica şi-a adus aminte de altă finală celebră după ce a văzut Argentina - Franţa, meciul care l-a făcut campion mondial pe Messi
Afla mai multe despre: cristiano ronaldo, lionel messi, lionel messi argentina, argentina, cupa mondiala