Mihăiţă Pleşan a reacţionat după ce Eugen Neagoe a fost numit în Bănie.
Eugen Neagoe a fost anunţat luni drept noul antrenor al celor de la Universitatea Craiova. A semnat un contract valabil până în anul 2024, cu opţiune de prelungire.
La o zi distanţă, marţi, 3 ianuarie, acesta a susţinut şi prima sa conferinţă de presă la echipa craioveană din noua funcţie pe care o îndeplineşte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tehnicianul în vârstă de 55 de ani a fost bucuros de revenirea la Craiova şi a precizat că doreşte să obţină trofee alături de echipa din Bănie.
Mihăiţă Pleşan, fost mijlocaş al Craiovei, a vorbit despre numirea lui Eugen Neagoe. El susţine că antrenorul ar trebui să fie lăsat să îşi facă treabă. Pleşan are mare încredere în Neagoe şi susţine că are capacitatea de a gestiona situaţia de la Craiova.
”Asta n-o să înţeleg niciodată!”
”Aş vrea să încep cu un lucru. Am văzut că nici n-a fost instalat şi deja a început să fie contestat. Plus comparaţii între el şi Mirel, între el şi Reghe... Eu nu cred că trebuie să facem comparaţii, că fiecare are stilul lui. În primul rând, hai să-l vedem ce poate. Dacă-i dăm în cap din prima, nu rezolvăm nimic. Asta n-o să înţeleg niciodată.
Nici nu se instalează bine un antrenor şi gata, toată lumea vorbeşte. El are inimă de oltean, asta e clar. E născut, crescut aici, ştie foarte bine cu ce se mănâncă. Eu cred că acesta este un atu, ştie foarte bine ce înseamnă zona, una total diferită faţă de oriunde altundeva ai juca. Are nebunia ei, are bucuria ei, are supărările ei. Presiunea tribunei e foarte mare, bucuria şi tristeţea sunt de trei ori mai mari decât în alte părţi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Este un antrenor care, din punctul meu de vedere, are destul de multă experienţă. Toate echipele pe unde a fost le-a lăsat puţin mai sus, ceea ce contează foarte mult”, a spus Pleşan, potrivit gsp.ro.
Afla mai multe despre: universitatea craiova-eugen neagoe-mihăiţă pleşan