Peter Schmeichel a avut o reacţie extrem de dură după răsturnarea de situaţie ce a avut loc miercuri pe ”Santiago Bernabeu”.
Real Madrid a reuşit o ”remontada” istorică în faţa celor de la Manchester City.
În minutul 90, madrilenii erau conduşi de formaţia engleză cu 5-3 la general şi mai avea nevoie de două goluri pentru a trimite meciul în prelungiri.
Cele două goluri au venit în decurs de un minut, ambele fiind semnate de tânărul Rodrygo.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În debutul primei reprize de prelungiri, Benzema a dezăvărşit revenirea senzaţională a formaţiei conduse de Carlo Ancelotti, care a trecut de Manchester City cu 6-5 la general.
Reacţie dură după ”remontada” lui Real Madrid: ”Nu are niciun drept să joace finala! Nu mai pricep nimic din fotbal”
După ce Fabio Capello a pus calificarea Realului pe seama norocului lui Ancelotti, a venit rândul unei alte voci puternice din fotbalul mondial să critice jocul noii campioane a Spaniei.
Peter Schmeichel consideră că Real Madrid nu merita sub nicio formă să ajungă în ultimul act de la Paris, dar a beneficiat de o doză imensă de şansă.
Fostul portar legendar al lui Manchester United este de părere că rivalii de la City au fost net superiori spaniolilor, cu excepţia minutelor din finalul timpului regulamentar de joc.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Prima lor ocazie a fost golul din minutul 90. Au avut trei şuturi pe poartă şi trei goluri. Real Madrid nu are niciun drept să joace finala! A fost echipa mult mai slabă în această dublă manşă.
Manchester City a controlat total jocul, însă publicul a fost al 12-lea jucător pentru Real. Când a început repriza secundă şi au avut acea ocazie după numai câteva secunde, întreg stadionul a explodat, a fost ireală atmosfera.
Îmi pare rău pentru cei de la City, au jucat bine până în minutul 90, au avut situaţia sub control.
S-a văzut absenţa lui Kevin de Bruyne în prelungiri. Chiar şi aşa, Dumnezeule! Nu am nicio idee cum a reuşit Realul să revină. N-au jucat deloc bine. Nu mai pricep nimic din fotbal”, a declarat Peter Schmeichel pentru CBS Sports.
- Citește și
- Rodrygo, salvatorul ”galacticilor”: ”Sunt foarte fericit că am o dus-o pe Real Madrid acolo unde îi este locul, în finala Ligii Campionilor”
- ISTORIE | Carlo Ancelotti a devenit antrenorul cu cele mai multe finale ale Ligii Campionilor în palmares. Ce nume uriaşe se află acum în urma italianului
- Benzema a reuşit să egaleze recordul lui Cristiano Ronaldo! Statistică incredibilă în UEFA Champions League
Afla mai multe despre: peter schmeichel, real, city