Sergiu Buş, Ionuţ Larie şi Răzvan Pleşca au oferit primele reacţii după ce Gaz Metan a obţinut eroic un punct pe terenul Astrei, după ce Dumitru Cardoso a fost eliminat în minutul 40.
Sergiu Buş: "Să jucăm după trei luni cu un om în minus din minutul 35 cred, a fost un antrenament chiar greu pentru noi, dar e un punct bine meritat. Noi ne-am simţit bine, dar Dunărea ne-a oferit puţin mai multă umezeală, a fost greu. Am ameţit puţin în unele minute, dar ne bucurăm pentru un punct. Am văzut foarte multe lucruri care s-au întâmplat aici pe care nu le-am mai văzut la o altă echipă. I-am spus acum după meci domnului antrenor 'Bine ai venit', un punct meritat. E bine pentru el, pentru CV-ul lui".
Ionuţ Larie: "Nici la şedinţa de la prânz nu am ştiut dacă va veni la meci, nu am ştiut absolut nimic. A venit în vestiar înainte de meci, ne-a urat baftă şi la pauză am mai discutat puţin".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Răzvan Pleşca: "Nu cred că a fost foarte spectaculos, dar pentru noi chiar a fost".
În ultimul meci al etapei, formaţiile Astra Giurgiu şi Gaz Metan Mediaş au remizat, scor 0-0, luni, în etapa a treia a play-off-ului Ligii I. Oaspeţii au jucat în inferioritate numerică din minutul 40.
Din minutul 40, Gaz Metan a evoluat cu un jucător mai puţin, după ce Dumitru Cardoso a fost eliminat, ca urmare a unei intrări dure asupra lui Simion.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.