Rafael Nadal, numărul unu mondial în tenisul masculin, un fervent susţinător al echipei Real Madrid, consideră că PSG pleacă în postura de favorită în dubla programată în optimile Ligii Campionilor la fotbal, în pofida semnalelor de revenire lansate de trupa lui Zinedine Zidane.
Nadal, prezent la un eveniment comercial în Alicante, a opinat că Real Madrid nu are cele mai mari şanse în confruntarea cu PSG, din 14 februarie respectiv 6 martie: ''Nu sunt matematician să vorbesc despre procente, dar această dublă va fi decisă de mici detalii. PSG are mai multe şanse prin dinamica sa, dar Madrid are o mai mare experienţă în Liga Campionilor. Real a făcut două meciuri mai bune şi vom vedea ce va fi. Este o dublă complicată între două dintre cele mai bune echipe din Europa''.
Tenismanul spaniol a opinat că în sport trecerea de la succes la dezastru se poate face foarte repede: ''Acum câteva luni totul părea că merge bine, iar acum totul pare un dezastru. Mereu există puncte intermediare şi eu ca sportiv ştiu că se poate trece de la succes la dezastru în puţin timp. Este un an complicat şi nu poate fi evaluat în acest moment. E nevoie s-o facem pe termen mediu sau lung. Realului i-a rămas să termine campionatul cât mai bine şi să dea mâna şi să-i felicite pe rivalii care s-au clasat mai bine''.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: real madrid, paris saint germain, liga campionilor, rafael nadal, tenis, zinedine zidane