În faţa a 50.000 de spectatori, Real Madrid a comis-o pe teren propriu în optimile de finală ale Cupei Regelui. Madrilenii nu au reuşit decât un 2-2 în faţa echipei de liga a 3-a Fuenlabrada.
Oaspeţii au deschis scorul în minutul 25 prin Milla, însă Real a reuşit să întoarcă scorul în repriza secundă graţie "dublei" lui Mayoral din minutele 62 şi 70. Fuenlabrada a dat lovitura în minutul 89, prin golul marcat de Portilla.
VIDEO AICI
Real s-a calificat însă în faza sferturilor de finală, după ce reuşise să câştige manşa tur cu 2-0. Zidane a preferat să utilizeze mulţi jucători de rezervă la retur, cei mai cunoscuţi fotbalişti aflaţi pe teren aseară din primul minut fiind Navas, Nacho şi Kovacic.
Pentru madrileni urmează o lună decembrie de foc, cu dispute împotriva lui Bilbao, Sevilla şi Barcelona. Totodată, trupa lui Zidane trebuie să joace şi la Mondialul cluburilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: real madrid, fuenlabrada, cupa regelui, spania