You are here:

Recomandarea lui Marian Iancu pentru postul de antrenor la Rapid! "E legitim, dar să vină din vară" | EXCLUSIV

Recomandarea lui Marian Iancu pentru postul de antrenor la Rapid! "E legitim, dar să vină din vară" | EXCLUSIV

Rapid

Comentarii

Rapidistul Marian Iancu a vorbit despre situaţia sportivă a echipei din Giuleşti, dar şi despre antrenorul "legitim" să vină pe bancă, însă care n-a fost pe placul conducerii, la startul sezonului actual.

Antrenorul pe care Marian Iancu îl vede "legitim" pentru Rapid: "Să vină din vară"

Într-un interviu acordat Orange Sport, Marian Iancu a recunoscut de ce nu-l mai critică pe Dan Şucu, acţionarul majoritar de la Rapid. Deşi investiţiile au crescut la echipa vişinie, echipa a început slab play-off-ul şi a ajuns pe locul al patrulea, cu 28 de puncte, la 10 puncte de liderul FCSB.

Marian Iancu a fost întrebat dacă Marius Şumudică ar putea ajunge pe lista conducerii Rapidului, în cazul unei schimbări, iar fostul patron al lui Poli Timişoara i-a făcut o recomandare. 

"E cel mai legitim, dar să vină din vară, din timp, să aibă timp să pregătească echipă, în niciun caz s-o ia din mers în condiţiile date. Dacă se completează din vară lotul cu o investiţie serioasă ca în iarnă, îl aplaudăm (n.r. - pe Dan Şucu), îi acceptăm şi greşelile pe care sperăm să nu le mai facă. Nu ştiu să vă spun (n.r. - dacă rămâne Bergodi din vară). 

Matematic n-a pierdut campionatul, eu zic să aşteptăm, că se pot întâmpla multe. Nicio echipă nu este liniară, cu un mic amendament faţă de FCSB, de Steaua, care are o continuitate, dar ea a găsit momente în care a derapat. Nu se ştie, mai sunt puncte în joc, meciuri directe, să vedem cum vor evolua lucrurile", a declarat Marian Iancu, pentru Orangesport.ro. 

Afaceristul a urmărit înfrângerile suferite de Rapid în primele două etape din play-off-ul Superligii, 1-2 cu Farul şi 1-2 cu Universitatea Craiova, iar Marian Iancu nu a pus rezultatele exclusiv în cârca lui Cristiano Bergodi. 

"Nu ştim ce s-a întâmplat la Craiova şi în perioada premergătoare. Ca observator extern pare că a greşit, dar obiectiv nu cred că a greşit. Eu cred că echipa, ca mentalitate, a cedat jocul, iar Craiova a venit pe un plus de susţinere din tribune, pe ambiţie, după roşu, iar aşa s-a scris istoria jocului. 

Rapid e o echipă totuşi în construcţie. Târziu, foarte târziu, dar în echipă s-au început investiţiile din iarnă şi nu e o echipă stabil emoţional, e o echipă labilă, iar până se stabilizează ca relaţii de joc se întâmplă asemenea căderi. Ştiu ce spun, pentru că am construit o echipă", a mai spus Marian Iancu pentru Orangesport.ro. 

Afla mai multe despre: marian iancuantrenor rapidcristiano bergodimarius sumudica 

viewscnt
Articole similare