Sepsi Sfântu Gheorghe a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Politehnica Iaşi, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii I. Golul a fost marcat de Safranko, în minutul 85.
Mircea Rednic a pierdut al doilea meci pe banca tehnică a formaţiei Politehnica Iaşi. La final, s-a arătat dezamăgit de rezultatul de la Sf. Gheorghe: ”Eşti dezamăgit, că după aia ocazia cea mai mare am avut-o noi, singuri cu portarul. Şi după aia, pe atacul nostru, o minge recuperată, noi am atacat la mijlocul terenului, nu am oprit jocul şi ne-au surprins 1 contra 1 şi a venit golul. Îmi pare rău pentru că, la fel ca şi meciul trecut. Băieţii au jucat, au muncit, din punctul ăsta de vedere chiar nu am ce să le reproşez” a mărturisit tehnicianul ieşenilor, la finalul meciului.
”Nu e primul meci când îl pierzi după minutul 80. Ştii cum e, când munceşti şi la sfârşit nu ai satisfacţia nici măcar de un punct. Nu vorbesc că te gândeai la un moment dat, mai ales după cum am început jocul, că puteai să şi câştigi” a mai explicat Rednic, după meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Trebuie să fie un pic mai responsabili în unele momente, rişti când trebuie să rişti, când vezi că deja nu mai poţi să înscrii e bine ca să nu te expui cum am făcut-o noi în ultimele minute. Ştiam de la început când am venit. Jocul echipei, atmosfera din echipă sunt sigur că lucrurile se vor îndrepta în play out” a încheiat antrenorul în vârstă de 57 de ani
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea rednic, csm iaşi