Gică Hagi (57 de ani), managerul tehnic al Farului, a reacţionat după egalul obţinut pe teren propriu, scor 0-0 cu campioana CFR Cluj.
"Regele", nemulţumit după egalul cu campioana CFR Cluj. Hagi: "Voiam cele trei puncte. Atacanţii pierd prea uşor mingi!"
Farul şi CFR Cluj au remizat, scor 0-0 la Ovidiu, într-un meci din etapa a 2-a a play-off-ului Ligii 1.
La finalul partidei, Gică Hagi şi-a exprimat nemulţumirea faţă de rezultat şi de faptul că atacanţii săi irosesc prea uşor mingi utile. "Regele" a spus că îşi dorea victoria contra campioanei României, CFR Cluj.
"Un meci greu, dificil. Noi n-am fost aşa de inspiraţi în atac, s-a jucat foarte mult individual. Am avut o ocazie clară, dar per total nu credeam că n-o să se înscrie. Fotbalul, câteodată, aşa e. Un 0-0 cu două echipe care au atac. Noi de la mijloc în sus individual, fără să combinăm, fără să dezvoltăm în zonele libere. Apărarea şi-a făcut treaba, dar în atac...
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Un meci deschis, dar nu s-a marcat din păcate. Un rezultat care nu ne ajută nici pe noi, nici pe ei. Echipa câştigă meciurile, trebuie să ştii să joci colectiv. E o problemă în ultimii 30 de metri, atacanţii pierd prea uşor mingi. Noi voiam cele trei puncte", a spus Gică Hagi, la Telekom Sport.
Farul - CFR Cluj 0-0, în Liga 1
CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Farul Constanţa, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Ligii 1.
Cele două echipe au evoluat în următoarele formule:
Farul: Aioani – Mladen, Larie, Artean, De Nooijer – Radaslavescu (Boboc ’69), Nedelcu (Sîrbu ’79), Grameni (Ciobanu ’79) – Jefte, Petre (Moldoveanu ’69), Omoh (Purece ’57). Antrenor: Gheorghe Hagi.
CFR Cluj: Hindrich – Susic, Graovac, Yuri, Burcă, Camora – Deac, Boateng, Bordeianu (Păun ’87) – Debeljuh, Omrani (Dugandzic ’87). Antrenor: Dan Petrescu.
Cartonaşe galbene: Nedelcu ’51, Boboc ‘90
Arbitri: Sebastian Colţescu – Vladimir Urzică, Andrei Constantinescu – Viorel Nicuşor Flueran
Observator: Sorin Boca
Clasamentul play-off-ului este următorul: 1. CFR Cluj – 42 de puncte, 2. FCSB – 34, 3. Universitatea Craiova – 30, 4. FC Voluntari – 27, 5. Farul Constanţa – 25, 6. FC Argeş – 24.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gica hagi, farul, cfr cluj, liga 1, reactie