You are here:

"Regret că nu am marcat un al doilea gol în prima repriză". Reacţia lui Rudi Garcia, după victoria uriaşă obţinută de Lyon contra lui Juventus

"Regret că nu am marcat un al doilea gol în prima repriză". Reacţia lui Rudi Garcia, după victoria uriaşă obţinută de Lyon contra lui Juventus
Comentarii

Antrenorul echipei Olympique Lyon, Rudi Garcia, şi-a lăudat jucătorii după victoria obţinută, miercuri, cu 1-0, împotriva formaţiei Juventus Torino, în Liga Campionilor.

"Am avut două reprize diferite. A fost prima repriză foarte bună, în care am urmat indicaţiile, nu am suferit, cu excepţia unei ocazii a lui Ronaldo. A doua repriză a fost mai complicată, am reuşit să ne agăţăm, să nu primim gol, am remarcat solidaritatea din acel moment. Regret că nu am marcat un al doilea gol în prima repriză, la lovitura de cap a lui Tkoo Ekambi sau la celelalte ocazii. Sunt mulţumit pentru băieţi, s-au ridicat la înălţimea evenimentului. Guimaraes? Este un fotbalist care vede clar jocul, care este tehnic, care practic nu pierde balonul. Este bun la jocul scurt şi în spaţii mici. Este inteligent, taie traiectoriile chiar dacă în această seară rezultatul este munca tuturor. 180 de kilometri parcurşi? Aşa trebuie contra echipei Juventus, am spus că vom rezolva problemele colectiv. Este absolut necesar să marcăm pe Juventus Stadium", a declarat Garcia.

Lyon, victorie cu Juventus în optimile Ligii Campionilor

Formaţia Olympique Lyon, cu Ciprian Tătăruşanu rezervă, a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Juventus Torino, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

Golul a fost marcat de Tousart, în minutul 31.

Partida retur va avea loc la 17 martie.

Afla mai multe despre: rudi garcia 

viewscnt
Articole similare